Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Bănățenii se tem de deținătoarea Cupei: ”Singura echipă cu care nu voiam să picăm era CFR Cluj”

Recommended Posts

blaqHoI.jpg

 

Managerul sportiv al ACS Poli Timişoara, Adrian Neaga, a afirmat, luni, după tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, că formaţia CFR Cluj, câştigătoarea competiţiei în sezonul trecut, era singura echipă pe care nu şi-ar fi dorit-o ca adversară în această fază.

 

"Se putea şi mai bine, dar pentru noi e OK. E un sfert de finală, jucăm acasă, vom trata foarte serios Cupa şi vom vedea ce se va întâmpla.

 

Obiectivul nostru este să accedem cât mai sus. Dacă putem să ajungem în finală, bine, dacă nu, vedem unde ne vom opri.

 

Vorbeam înainte de tragerea la sorţi, că singura echipă cu care nu doream să cădem e CFR Cluj. Dar până la urmă şi noi avem o echipă bună, cu jucători dornici de afirmare.

 

Sperăm să fie un meci frumos până la urmă. E normal să fie altul aspectul jocului în cupă, pentru că echipa câştigătoare va merge mai departe.

 

În plus, cred că până la ora acestui meci vom arăta mult mai bine decât am făcut-o în primele două etape din acest an”, a declarat Neaga.

 

Programul complet al sferturilor de finală ale Cupei României este următorul:

 

FC Viitorul – Astra Giurgiu;

CSU Craiova – Dinamo;

CS Mioveni – FC Voluntari;

ACS Polit Timişoara – CFR Cluj.

 

Meciurile din sferturile de finală se vor disputa într-o singură manşă, în perioada 28-30 martie 2017, în funcţie de opţiunile pentru televizare, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasate la finalul sezonului precedent.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...