Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Andone, vizită de adio la Săftica! Dinamo şi-a ales antrenorul

Recommended Posts

F1p1AnG.jpg

 

Oficialii celor de la Dinamo au ajuns la un acord în privința noului antrenor, iar acesta va fi Cosmin Contra. "Jerry" Gane, care îi va fi secund lui "Guriţă", va conduce antrenamentul de la ora 16:00 al roş-albilor.

 

Între timp, Ioan Andone, antrenorul care a ajuns marți seară la un acord cu Ionuț Negoiță privind rezilierea contractului de comun acord, fără a se mai plăti clauza compensatorie în valoare de 150.000 de euro, s-a dus la Săftica pentru a-și lua ”la revedere” de la fotbaliști. Atmosfera a fost emoționantă, pentru că mulți dintre jucători erau triști, dar ”Fălcosul” le-a transmis să țină capul sus și să lupte pentru calificarea în play-off și pentru Europa, pentru că mai au șanse.

 

"Am venit să-mi iau la revedere de la băieţi şi să le urez succes în continuare. Sunt convins că sunt şanse reale la play-off. Important e să câştige cele 3 meciuri rămase.

Echipa e încă în obiectiv. Dacă am vorbit cu Mutu? Nu, n-am vorbit cu el", a declarat Ioan Andone.

 

Până se va oficializa numirea lui Contra, antrenamentul de azi va fi condus de Ionel "Jerry" Gane, cel care-i va fi ”secund” lui ”Guriță”, potrivit Gazetei. Ionel Gane a ajuns la Săftica la doar un minut după ce Ioan Andone a părăsit baza.

În vârstă de 45 de ani, Ionel Gane a mai fost antrenor la "U" Craiova, FC Braşov (secund), Gaz Metan CFR Craiova, CS Turnu Severin, Corona Braşov, CS Universitatea Craiova, Petrolul Ploieşti şi CSM Râmnicu Vâlcea.

În direct la Digi Sport, Contra a vorbit despre situaţia de la Dinamo, dar şi despre faptul că e nevoie de răbdare. Formaţia din Ştefan cel Mare e pe "buza prăpastiei", fiind în pericol să piardă play-off-ul, însă "Guriţă" spune că politica de transferuri a clubului nu a fost cea mai inspirată. S-au adus jucători noi prea târziu, astfel că aceştia nu au cum să atingă încă potenţialul maxim. Însă, în măsura în care aceştia au valoare, adaptarea se va produce în timp util.

 

"Jucătorii noi au nevoie de timp, de ritm de joc, dar în 2-3 meciuri vor fi la un nivel înalt dacă sunt jucători valoroşi. Noii jucători trebuie să se acomodeze la clima din România, la antrenor, sunt sunt lucruri care îi afectează pe toţi fotbaliştii", a explicat Contra, la Fotbal Club.


Ajuns la 41 de ani, Contra este liber de contract din octombrie, când a fost demis de divizionara secundă din Spania, Alcorcon.

 

Fostul fundaş dreapta român şi-a început în forţă cariera de antrenor, în septembrie 2010, la FC Timişoara. Nu a pierdut niciunul din cele 11 meciuri din campionat în care s-a aflat pe banca bănăţenilor (şase victorii şi cinci egaluri), însă a fost demis din cauza unui conflict cu fostul patron al clubului, Marian Iancu.

 

Între iulie şi octombrie 2012, Contra a fost antrenor în liga a treia din Spania, la Fuenlabrada, de unde a ajuns la Petrolul. Cu ploieştenii a cucerit unicul trofeu din cariera de antrenor, Cupa României, în 2013, şi a avut un palmares excelent în Liga 1: 33 de victorii, 20 de egaluri şi cinci înfrângeri în 58 de partide.

 

Rezultatele excelente de la Petrolul l-au propulsat pe antrenorul român în Primera Division, la Getafe, unde a rămas aproape un an, între martie 2014 şi ianuarie 2015.

 

Zece victorii, opt egaluri şi 12 înfrângeri a obţinut Contra în La Liga, de unde a ajuns în China, la Guangzhou R & F, unde a fost împins de madrileni să plece pentru compensaţiile financiare primite din Asia.

 

Între ianuarie şi iulie 2015, Cosmin Contra a câştigat doar nouă din cele 30 de partide din campionatul Chinei înainte de a fi demis şi a aştepta aproape un an pentru a prelua un nou club. A fost vorba de Alcorcon, grupare din liga secundă unde a adunat patru succese, trei remize şi patru eşecuri înainte de a fi demis.

 

Ca jucător, Cosmin Contra a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 2001, când a fost inclus şi în echipa ideală UEFA după ce a jucat finala Cupei UEFA, cu Deportivo Alaves.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...