Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Noapte albă pentru Lucescu, după eliminarea suferită în minutul 90. "Ce să caut în Hawaii sau în Seychelles?"

Recommended Posts

0QGzcof.jpg

 

Mircea Lucescu a ajuns la aproape 72 de ani şi a avut o mulţime de succese în carieră. Dar memoria suporterului român reţine şi dezamăgirile, mai ales cele venite în ultimele momente ale jocurilor. Destule! Iar aseară, la Sankt Petersburg, Zenit conducea cu 3-0 în minutul 90, adică scor de calificare. Dar echipa lui a luat gol şi n-a mai putut reacţiona. Deşi a trăit una dintre marile supărări ale carierei, Il Luce a avut puterea să găsească o vorbă de îmbărbătare pentru jucători.

"Ce să le spun? I-am felicitat pentru faptul că au ajuns să anuleze scorul din tur și i-am încurajat să ne concentrăm pentru campionat", a declarat Lucescu într-un interviu matinal oferit pentru
blogul danielnanu.ro.

Întrebat cum de mai are puterea să continue după astfel de dezamăgiri, Lucescu a fost ferm:

 

"Ce altceva am de făcut? Eu mereu am încercat să-mi analizez și să-mi anticipez viața. Încă de când plecam la școală dimineața înfulecând o felie de pâine, nici măcar unsă cu unt, de cele mai multe ori. Dar înfrângerile de care am avut, din nefericire, parte, precum asta, nu le-am putut anticipa", a răspuns Il Luce pentru sursa citată.

 

Cel mai apreciat antrenor român al momentului a dezvăluit şi cum reuşeşte să se restarteze după o sincopă, dar şi care este persoana care îl ajută să pregătească mereu ziua de mâine, fără să fie acaparat de nemulţumirea de moment. Din nou şi din nou:

 

"Cu Nelly (n.r. soţia lui Mircea Lucescu) îmi e mai ușor să o iau de la capăt, să gândesc meciul de peste o săptămâna, cu CSKA Moscova. Ce altceva am de făcut? Să merg în Hawaii, în Seychelles? Să stau sub o umbrelă? Asta e simplu. Dar nu aș suporta. Le-am și declarat celor de la Marca în interviul care a apărut săptămâna asta, că voi antrena cât voi mai avea pasiune. Pasiunea mea nu dispare nici chiar când iau gol în ultimul minut al unui meci în care aveam calificarea aproape în buzunar. Uite, înainte să mă suni, mă uitam la rezumatul meciului. Peste câteva ore, mă voi ocupa de pregătirea meciului cu CSKA", a mai declarat Lucescu pentru danielnanu.ro.

 

Deziluzii imense trăite cu Dinamo, Rapid şi Şahtior

 

În '82, cu Corvinul, a făcut 4-4 cu FC Sarajevo luând două goluri în ultimele minute. În 1985, Vialli o egala pe Dinamo în ultimul minut de prelungire! În '98, cu Rapid, a pierdut campionatul în primul rând pentru că stelistul Cristi Ciocoiu a egalat în ultimele secunde pe Giuleşti. Iar cel mai mare ghinion l-a avut cu Şahtior, în 2007. La meciul tur cu Sevilla, în deplasare, echipa lui a fost egalată la 2 în ultimele minute, din penalty. Pentru ca la retur, la Doneţk, atunci când Şahtior conducea cu 2-1 în minutul 94, să fie egalată de ... portarul advers, de Palop! Iar în prelungiri a venit şi golul eliminării.

 

Sunt momente pe care nu şi le doreşte nimeni, dar Lucescu a trăit şi clipe magice într-o carieră fabuloasă: titluri cu cupe cu Dinamo, Rapid, Galatasaray, Beşiktaş, Şahtior, Supercupa Europei, Cupa UEFA. Niciun alt antrenor român nu se poate compara lui Il Luce din acest punct de vedere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...