Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Bălașa l-a scos pe Moke din primul "11" la Mediaș. Atac al oficialilor Stelei la șefii FRF!

Recommended Posts

33EwBkv.jpg

 

Laurențiu Reghecampf a decis ca în formula de start pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș să-l trimită pe Mihai Bălașa în centrul defensivei, alături de Gabi Tamaș, astfel că rolul fundașului dreapta i-a revenit din nou lui Gabi Enache, autorul golului victoriei roș-albaștrilor în meciul de la Severin (2-1 cu CS U Craiova).

 

Mihai Stoica, directorul sportiv al roș-albaștrilor, a explicat, într-o intervenție exclusivă, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”, și de ce s-a ajuns la această formulă inedită de joc.

 

”Bălașa este fundaș central, pentru că suntem obligați din cauza acestei reguli stupide să jucăm neapărat cu un jucător U21. Poate sunt meciuri în care jucăm cu doi-trei jucători sub 21 de ani, dar și meciuri, ca azi, în care poate am fi jucat fără niciun jucător sub 21 de ani, dar suntem obligați să respectăm această regulă stupidă”, a spus MM la Digi Sport.

 

Steaua nu se poate baza la acest meci pe Ovidiu Popescu, suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene, fotbalist care este titular de drept în primul 11. Reghe ar fi vrut să-l folosească pe Moke lângă Tamaș, dar nu avea soluții optime. Florin Tănase, un alt jucător eligibil, nu poate juca în acest moment 90 de minute.

 

Oficialul vicecampioanei și-a continuat tirada la adresa conducătorilor fotbalului românesc legat și de alte chestiuni organizatorice.

 

”Stupide sunt și alte două reguli impuse doar în fotbalul românesc. În primul rând, nu înțeleg chestiunea asta cu oaspeții care sunt obligați să se așeze pe banca gazdelor și viceversa. 

 

Apoi, nu înțeleg de ce preparatorul fizic nu are voie să participe cu jucătorii la încălzire, când regula UEFA este total opusă.

În niciun campionat din lume nu există astfel de anomalii”, a mai spus MM la Digi Sport.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...