Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Luis Enrique, încrezător în ”Fiara” Neymar: ”Sper să mai înscrie 900 de goluri”

Recommended Posts

mPWOSmwg.jpg

 

Neymar a închis tabela în prelungiri și a ajuns la borna 100 de goluri în tricoul Barcelonei. Fotbalistul de 25 de ani, devenit astfel al treilea brazilian din istoria clubului care atinge această bornă, a fost catalogat drept o ”fiară” de tehnicianul lui, care speră să mai bifeze 900 de goluri în tricoul Barcelonei.

 

Fără Messi - suspendat pentru cumul de cartonașe galbene - Barcelona a câștigat cu 4-1 pe terenul Granadei în etapa a 29-a din La Liga, la finalul unui meci în care a avut mari emoții pe terenul andaluzilor.

 

Neymar a închis tabela în prelungiri după o centrare a lui Alcacer și o păstrează pe Barcelona în cursa pentru titlu, la două puncte în spatele liderului Real Madrid.

 

 

Brazilianul a marcat golul 100 în toate competiţiile pentru gruparea catalană. Fotbalistul de 25 de ani a devenit astfel doar al treilea brazilian din istoria clubului care atinge această bornă, după Rivaldo (130) şi Evaristo (105). Antrenorul catalanilor a ținut la final să-l laude pe brazilian, despre care spune că este o ”fiară”.

 

”Are atâtea goluri înscrise la Barcelona pentru că este o fiară”, a declarat Luis Enrique. ”El este unul dintre cei mai echilibrați fotbaliști din lume și faptul că Barcelona l-a achiziționat a fost o afacere foarte bună.

 

Sper pe această cale ca Neymar să mai înscrie 900 de goluri pentru ca să-l vedem mulți ani de acum încolo în tricoul Barcelonei”, a mai spus managerul catalanilor.

 

Cele 100 de goluri ale lui Neymar în tricoul blaugrana sunt împărţite astfel - 64 în La Liga, 21 în Champions League, 14 în Cupa Regelui şi 1 în Supercupa Spaniei.

 

Cele mai multe goluri înscrise de jucătorul sud-american pentru Barcelona, 70, au fost reuşite cu piciorul drept. Cu stângul a punctat de 24 de ori, iar 6 reuşite au venit în urma unor lovituri de cap.

 

Pentru a ajunge la 100 de goluri la formaţia de pe Camp Nou, brazilianul a avut nevoie de doar 177 de meciuri. În acestea a oferit şi 57 de pase decisive.

 

Neymar se apropie tot mai mult de primele 10 locuri în clasamentul all-time al marcatorilor pentru FC Barcelona. Până la poziţia a zecea, ocupată de Mariano Martin, mai are nevoie de 23 de goluri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digispport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...