Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Meme, după victoria cu Dinamo: ”A fost momentul renașterii acestei echipe”

Recommended Posts

nghYC8Og.jpg

 

FCSB a învins Dinamo în derby-ul etapei a 3-a a play-off-ului, cu scorul de 2-1, iar bucuria roș-albaștrilor a fost imensă. Directorul sportiv al echipei lui Gigi Becali, Mihai Stoica, este de părere că după această victorie formația antrenată de Laurențiu Reghecampf ”va renaște”.

 

”Acest meci a fost mai mult decât un derby, a fost momentul renașterii acestei echipe, spun asta pentru că ați văzut câtă lume a fost, nu numai că am avut foarte mulți suporteri, dar au fost și alături de echipă, pentru că suporterii nu pot fi mințiți. FCSB este Steaua”, a declarat Mihai Stoica la finalul meciului.

 

Mihai Stoica a vorbit și despre episodul de la finalul partidei când le-a arătat tabela fanilor dinamoviști. După acel gest, Meme a fost rugat de Nedelcearu să nu-i mai provoace pe suporteri.

 

 

”M-am ferit să provoc, am arătat tabela, dar sunt înjurat în permanență, la fiecare meci, exista melodie împotriva familiei mele, m-am obișnuit cu asta. Înseamnă că îmi dau importanță suporterii dinamoviști și nu am făcut altceva decât să arăt tabela pentru că nu am mai văzut demult o tabelă care să arate așa de bine după un meci cu Dinamo”, susține Meme Stoica.

 

Meme a comentat și arbitrajul lui Istvan Kovacs și consideră că acesta a greșit la faza golului dinamovist, când nu a fluierat nimic la un fault asupra lui Pleașcă.

 

”Pleașcă a fost lovit în ochi, să-l vedeți, are ochiul umflat. Istvan Kovacs nu a arătat lovitură liberă pentru noi, în schimb în faza imediat următoare a acordat lovitură liberă pentru Dinamo și a ieșit gol și noi suntem nemulțumiți. A avut un meci foarte greu de arbitrat pentru că a fost o ambiție foarte mare”, consideră directorul sportiv al roș-albaștrilor.

 

Meme laudă atitudinea lui Mihai Pintilii, chiar dacă acesta a fost eliminat. Mijlocașul a fost folosit de Reghe pe postul de fundaș central.

 

”Pintilii a fost eliminat din două cartonașe galbene și va vedea din tribună meciul cu Astra, un meci foarte greu pentru noi, însă a demonstrat că este un jucător pe care te poți baza, indiferent de pozitia pe care îl trimite Mister să joace”, a mai spus directorul sportiv al celor de la FCSB, care a continuat cu laude la adresa tehnicianului roș-albaștrilor

 

”Reghe poate avea și el nevoie să răspundă unor contestatari, să ai o asemenea inspirație, să-l trimiți pe Ricky în teren și să marcheze la a doua atingere. Faza a fost fantastică. Stângacii noștri au colaborat perfect și la acea fază și îmi pare rău de un singur lucru, că nu am închis meciul la 2-1, am avut ocazii foarte mari să facem 3-1”.

 

Directorul sportiv al celor de la FCSB a vorbit și despre lupta la titlu și consideră extrem de importantă victoria cu Dinamo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.diigsport.ro

”Nu știu dacă Dinamo a ieșit din lupta la titlu, mai sunt multe puncte puse în joc și se pot întâmpla multe. Aveam mare, mare nevoie de o victorie în meciul acesta, nu neapărat că jucam împotriva lui Dinamo, dar puteam să pierdem pasul și Viitorul avea trei puncte avans”, a încheiat Meme.

După 3 etape din play-off, FCSB ocupă poziția a doua în Liga 1, cu 30 de puncte. Dinamo se află pe ultimul loc din play-off - 6 - cu 23 de puncte. Etapa următoare FCSB va juca pe teren propiu cu Astra.

 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...