Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Daum, pe picior de plecare? Dan Petrescu a confirmat că a purtat discuţii cu FRF

Recommended Posts

gyYtIkjg.jpg

 

Chiar dacă în faţa presei l-a apărat de fiecare dată pe Daum, vorbindu-se la un moment dat de prelungirea contractului selecţionerului independent de soarta actualei campanii de calificare, Burleanu se pare că a tatonat deja alte piste.

 

Preşedintele FRF a declarat încă de la numirea sa că îl apreciază în mod deosebit pe Dan Petrescu, iar între cele două părţi au început deja discuţiile.

Fostul membru al Generaţiei de Aur a confirmat informaţia în presa arabă, însă a ţinut să precizeze că prioritar în acest moment e să rămână la Al Nasr.

 

 

"Toată lumea ştie că mai am contract până în iunie. Am fost întrebat dacă vreau să merg să antrenez echipa României, pentru că rezultatele din ultima vreme nu au fost prea bune, dar le-am spus că, pentru moment, prioritatea mea este Al Nasr. Dacă Al Nasr mă vrea, rămân. Dacă nu, normal că voi fi interesat, pentru că sunt antrenor şi vreau să îmi fac meseria. Nu vreau să stau acasă", a declarat Dan Petrescu, potrivit Gulf News.

 

De negocierile între Burleanu şi Petrescu ştia şi Gheorghe Hagi, care, de curând, a avut o replică mai puţin aşteptată în privinţa fostului coechipier. În contre cu FRF, "Regele" a părut că e dezamăgit de faptul că bunul său prieten ia în calcul o ofertă a Federaţiei.

 

”Petrescu am înţeles că e pe joc de glezne. E meseria lui. Eu cu Popescu ne-am retras, din orice joc”, a spus Hagi.

 

În acest moment, după cinci partide disputate în grupa E, din preliminariile pentru calificarea la Cupa Mondaială din 2018, România se află pe poziția a 4-a cu 6 puncte. Primul loc este ocupat de Polonia cu 13 puncte, pe locul doi este Muntenegru cu 7 puncte, la egalitate cu Danemarca. Locul 5 este ocupat de Armenia cu 6 puncte, iar pe ultima poziție se află Kazahstan, cu două puncte.

 

Următorul meci pe care România îl va disputa va fi în Polonia. Partida se va disputa sâmbătă, 10 iunie, de la ora 21:45.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...