Sign in to follow this  
ziADRiAN

Țara în care tricourile Barcelonei au fost interzise. Pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru cine încalcă legea

1 post in this topic

Regatul Arabiei Saudite a decis să interzică purtarea tricourilor lui FC Barcelona, din cauza sponsorului principal al catalanilor (Qatar Airways), iar cine nu va respecta prevederea riscă de la o amendă de 135.000 de euro până la 15 ani de închisoare.

 

Legea a fost adoptată ca urmare a deteriorării relațiilor diplomatice dintre cele două țări, după ce, în această săptămână, Arabia Saudită a acuzat Qatarul că sprijină gruparea ISIS.

Potrivit Sky Italia, o lege similară ar putea fi adoptată, în următoarea perioadă, în Emiratele Arabe Unite, Egipt și Yemen.

 

Consecințele acestei crize diplomatice vor fi resimțite de către FC Barcelona pe termen scurt, întrucât catalanii vor avea un nou sponsor principal, începând din sezonul următor. Este vorba despre catalanii de la Rakuten.

Înțelegerea dintre Barcelona și cei din Qatar începuse în 2011, iar timp de doi ani, pe pieptul jucătorilor catalani scria Qatar Foundation (primul sponsor din istoria clubului). Apoi, din 2013 și până în acest an, ei au fost sponsorizați de Qatar Airways.

Până în 2011, Barcelona nu a avut niciun sponsor, iar, până în 2006, pe tricourile catalanilor nu a apărut nicio inscripție, în afară de sigla clubului și de cea a producătorului de echipament. Între 2006 și 2011, pe tricouri apărea logo-ul UNICEF, însă, în acea perioadă nu a fost vorba despre o sponsorizare, întrucât clubul era cel care finanța programul celor de la ONU.

Sursa: eGaming.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.