Sign in to follow this  
miLan

Aplicația care îi ajută pe copiii cu autism din România

1 post in this topic

fundatie-autism-aplicatie-romaneasca-117

 

Printr-o aplicație mobilă dezvoltată în România, 300 de copii cu autism din București, Ilfov și Suceava vor fi monitorizați în timp real.

 

 

Aplicația a fost dezvoltată în cadrul proiectului „Connecting for children with autism” și monitorizarea e gândită pentru durata terapiei și a procesului de recuperare. Va permite astfel integrarea mai ușoară a copiilor în sistemul educațional.

 

 

 

Inițiativa a fost lansată de Asociaţia Help Autism, în parteneriat cu Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) şi Asociaţia New Odyssey și e planificată să se deruleze pe o perioadă de un an, până în iunie 2018. Este cofinanțată de Fundaţia Vodafone România, cu aproximativ 320.000 de lei, prin programul Connecting for Good 2017.

 

 

Aplicația româneasacă va permite conectarea permanentă a membrilor echipei implicate în terapia și recuperarea copiilor, echipă formată din medic, psiholog, asistent social, părinte și educator, pentru a facilita monitorizarea continuă a evoluţiei micilor pacienți. Prin intermediul noului sistem, aceștia vor avea acces în orice moment la date de interes medical, social, terapeutic şi educativ, pentru o imagine de ansamblu asupra stadiului de dezvoltare a copilului. Monitorizarea prin intermediul acestei platforme mobile va permite astfel elaborarea unui plan de intervenţie adaptat exact la nevoile micuților.

 

 

 

În dezvoltarea soluției, care va integra două componente software, vor fi implicați, pe lângă echipa de programatori, patru psihoterapeuţi cu experiență în lucrul cu copiii diagnosticati cu tulburăre din spectrul autismului. Cei 300 de copii se află în prezent în grija a opt centre speciale aparținând asociațiilor partenere, ei fiind primii beneficiari ai noii aplicații mobile.

 

 

De asemenea, 70 de psihoterapeuți din aceste centre vor folosi aplicaţia mobilă în procesul de terapie, înlocuind astfel folosirea fişelor de evidenţă pe suport de hârtie şi scurtând timpul alocat întocmirii rapoartelor de progres. După încheierea proiectului, implementarea soluției va fi extinsă la nivelul întregii ţări.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.