Jump to content
Sign in to follow this  
SBN

Ultimele detalii despre negocierile Rădoi-Olăroiu-Ciuclea pentru preluarea lui Juventus

Recommended Posts

9FkSeOg.jpg

 

Negocierile dintre Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu - pe de-o parte - şi Ilie Ciuclea, patronul lui Juventus, au intrat în impas. În acest moment discuţiile au fost sistate, iar şansele să se ajungă la un acord în viitorul apropiat au scăzut destul de mult.

 

Acum câteva zile a avut loc o întâlnire între părţi, lansându-se chiar o ofertă concretă, în valoare de 1,5 milioane de euro pentru preluarea echipei. Existau premisele să se ajungă în cele din urmă la un numitor comun, însă în ultimele zile situaţia s-a schimbat.

 

Concret, se pare că numărul unu de la Juventus, Ciuclea, nu ar fi prezentat toate actele solicitate. În plus, el spera să obţină măcar două milioane de euro în schimbul clubului. Asta pentru că la începutul verii a avut pe masă o ofertă apropiată de această valoare.

 

În iunie, după ce a promovat, omul de afaceri a discutat cu Nicolae Sarcină posibilitatea de a vinde clubul. Acesta din urmă voia de asemenea să mute echipa în alt oraş, la Târgu Jiu, care după 12 ani rămăsese fără formaţie pe prima scenă. Pandurii Juventus Târgu Jiu urma să fie noua denumire a lui Juventus, dar afacerea a căzut, oferta de două milioane de euro fiind considerată de patronul lui Juve prea mică.

 

Nu este exclus ca în perioada următoare negocierile dintre echipa Rădoi-Olăroiu şi Ciuclea să se reia, însă în acest moment şansele de a se ajunge la un acord au scăzut destul de mult.

 

După 10 echipe din Liga 1, Juventus este ultima în clasament, fiind singura echipă care nu a obţinut încă o victorie. În actualele condiţii, chiar dacă este devreme, nou promovatei îi va fi greu să se menţină pe prima scenă a fotbalului românec.

 

 

 

Sursa: DIGISport

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...