Sign in to follow this  
AdriaN

”Poate voi pleca!”. După ce Ronaldo a ajuns la Juventus, un alt star al Realului anunță o posibilă despărțire

1 post in this topic

Fiul2Pog.jpg

 

Real Madrid se poate despărți în această vară și de Gareth Bale. După plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, galezul a făcut niște declarații prin care susține că există posibilitatea unei despărțiri.

 

”Poate rămân la Real Madrid sau poate voi pleca. Voi vorbi cu agentul meu. Am nevoie de mai multe minute”, a spus Bale, conform Cope.

 

Atacantul de 28 de ani și-a arătat și nemulțumirea pentru faptul că nu a fost titular în finala UEFA Champions League, câștigată de Real Madrid în fața lui Liverpool (3-1).

”La Kiev am fost frustrat pentru că nu am făcut parte din primul 11. Totuși, am știut că pot fi un element cheie în acest duel și așa a și fost. Acel gol din foarfecă a fost ceva superb. Sunt lucruri la care nu te gândești. E o reacție de moment”, a mai spus Bale, citat de Mundo Deportivo.

 

În altă ordine de idei, ziarul Manchester Evening News susţine că negocierile pentru transferul galezului la Manchester United "sunt într-o fază avansată", însă Bale "va avea ultimul cuvânt" în privinţa eventualei sale plecări la gruparea de pe Old Trafford.

Gareth Bale (28 ani) a sosit la Real Madrid în 2013, de la Tottenham Hotspur, în schimbul sumei de 100 milioane euro. El a marcat 88 de goluri în 188 de meciuri disputate în toate competiţiile, cucerind alături de madrileni un titlu de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor, între alte trofee.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.