Sign in to follow this  
AdriaN

Costel Enache, fair-play după egalul din Gruia: "Puteam câştiga, dar ar fi fost nedrept"

1 post in this topic

bj4GyGgg.jpg

 

FC Botoşani a început cum nu se poate mai bine noua ediţie a Ligii 1, reuşind să obţină o remiză pe terenul campioanei CFR Cluj.

 

Antrenorul moldovenilor, Costel Enache, a recunoscut că echipa sa a fost de multe ori în dificultate şi, deşi putea câştiga pe final, un astfel de rezultat nu ar fi fost corect.

 

"Nu am făcut un joc spectaculos, dar am avut un adversar care se află în alt moment al pregătirii. E normal, ei au început mai devreme, au avut Supercupa, au meciuri în preliminarii. Dar mă bucur pentru punct, e o remiză mare, chiar dacă puteam chiar să câştigăm. Dar ar fi fost un rezultat nedrept, având în vedere cum s-a jucat", a spus Enache, la sfârşitul partidei.

 

Egalul din Gruia reprezintă o injecţie de moral pentru Enache şi jucătorii săi, care spră să prindă un loc în play-off, ratat de puţin în sezonul trecut.

 

"E bine că am început promiţător, asta dă încredere grupului. În mod normal, ar trebui să avem o progresie în planurile pe care ni le facem. Anul trecut am fost aproape de play-off, acum sper să obţinem calificarea. Noi ne cunoaştem bine, dar nu ştim ce pot ceilalţi competitori. Vom încerca să depăşim performanţa de anul trecut", a precizat tehnicianul de 45 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.