Sign in to follow this  
AdriaN

Un star de la Juventus a fost sunat de Guardiola. Costă 80 de milioane de euro

1 post in this topic

3Icl61Bg.jpg

 

După ce a făcut un super transfer în persoana lui Cristiano Ronaldo, Juventus ar putea să și vândă. Miralem Pjanic ar putea fi următorul produs de export a campioanei ultimilor 7 ani din Serie A, iar echipe mari sunt deja pe urmele sale.

 

Mijlocașul bosniac e deja pe lista lui Chelsea, iar antrenorul Maurizzio Sarri i-a înaintat-o deja patronului Roman Abramovic. Chiar și după transferul lui Jorginho, noul antrenor a spus că "am nevoie de mai multă calitate la mijlocul terenului".

 

Pe fir a intrat însă și Manchester City, iar Josep Guardiola chiar a recunoscut că a vorbit cu el la telefon, însă antrenorul care a câștigat titlul în sezonul trecut nu a vrut să spună ce a discutat.
Fanii lui Juventus l-au rugat pe Facebook să nu plece de la echipă, iar Juventus încă nu a demarat negocierile, însă merge pe aceeași strategie: dacă un jucător nu cere să plece și face parte din planurile antrenorului, atunci nu pleacă.

 

Din câte se pare, Pjanic e apreciat de Allegri, mai ales după ce a făcut un ultim sezon excelent. De altfel, antrenorul vrea să-l vadă la lucru alături de noul super-transfer, Cristiano Ronaldo.

 

Cu toate acestea, dacă apare o ofertă de nerefuzat, lucrurile se pot schimba. Iar această ofertă trebuie să pornească de la 80 de milioane de euro. Pjanic chiar a discutat despre prelungirea actualului contract și o mărire de salariu de la 4,5 milioane de euro la 6 milioane. Însă echipe ca Chelsea și Manchester City îi pot oferi cu ușurință 8 milioane.

 

Pjanic joacă la Juventus din iunie 2016, după ce a plătit Romei 32 de milioane de euro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.