Jump to content
Sign in to follow this  
Andrei26

Halsey și G-Eazy, din nou împreună ? Uite cum au fost surprinși !

Recommended Posts

Halsey și G-Eazy, din nou împreună ?  Uite cum au fost surprinși !

 

 

geazuss.png

 

Se pare că Halsey și G-Eazy „lucrează” la relația lor, după ce și-au anunțat despărțirea în iulie. Cei doi artiști au fost surprinși ținându-se de mână în New York, după ce au plecat împreună de la petrecerea lui Post Malone.

rs_634x1024_180821100007_634_g_eazy_halsey_jr_082118.jpg

„De obicei încerc să păstrez astfel de lucruri private, dar faptul că suntem persoane publice, mă face să fiu nevoită să-mi informez fanii. Eu și G-Eazy ne-am despărțit. Îmi doresc să-mi petrec următoarea perioadă de timp, dedicându-mă artei și carierei, dar și turneului meu. Îi doresc tot binele. Vă mulțumesc pentru că ne respectați intimitatea”, a declarat Halsey, în urmă cu o lună, când a anunțat despărțirea.

 

O sursă apropiată celor doi a declarat pentru E!News că G-Eazy și Halsey „au ținut legătura de când s-au despărțit” și că „lucrează la relația lor”.

„Ei știau că vor fi amândoi în New York pentru VMA, așa că au plănuit să se vadă, după ce fiecare s-a plimbat pe la after-party-uri.  Voiau să-și rezolve lucrurile singuri, fără să cauzeze prea multă agitație în privința relației lor, dar au plecat ținându-se de mână de la petrecerea lui Post Malone. S-au dus la hotelul unde era cazat G-Eazy și și-au petrecut acolo noaptea. Amândoi speră să aibă măcar o prietenie solidă, dacă nu se întâmplă altceva...”, a declarat aceeași sursă.

 

 

Sursa: eGaming

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...