Sign in to follow this  
miLan

Acțiunile Apple au înregistrat cea mai mare creștere din ultimii ani

1 post in this topic

Apple-building-653x408.jpg

 

Apple a primit un cadou întârziat de Crăciun, când cotația la Bursă a companiei a înregistrat zilele trecute cea mai mare creștere într-o singură zi din 2014 încoace. Gigantul de tehnologie se află în continuare destul de departe de valoarea de 1 trilion de dolari înregistrată mai devreme în 2018, dar ultimele rapoarte de piață indică un parcurs de recuperare, determinându-i pe unii analiști să estimeze că Apple va ocupa primul loc în topul FAANG (Facebook, Apple, Amazon, Netflix, Google) în 2019. La timpul prezent, compania ocupă penultimul loc într-o listă unde Netflix a înregistrat cea mai mare creștere, iar Facebook cea mai mică.

Predicțiile analiștilor în privința locului de frunte pe 2019 se bazează nu atât pe vreun succes remarcabil de piață din partea gigantului din Cupertino, cât pe faptul că marii săi rivali vor fi afectați de reglementări mai severe de confidențialitate. Ca o companie care nu monetizează datele clienților în același mod, Apple vor fi mai puțin afectați de astfel de măsuri.

După Crăciun, Apple tranzacționau la 157,17 dolari pe acțiune, cu un plafon de piață la 745,834 miliarde de dolari. Microsoft conduceau pachetul cu un plafon de piață situat la 772,05 miliarde de dolari, iar Amazon se aflau pe locul trei, cu un plafon de piață la 719,225 miliarde de dolari.

Cresterea de 7,04% este cea mai mare creștere înregistrată pe o zi pentru Apple din aprilie 2014, însă dacă asta îi face pe unii optimiști în privința viitorului companiei, alți experți se păstrează rezervați, invocând predicții pentru un colaps comercial al iPhone în 2019.

 

 

zonait.tv

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.