Sign in to follow this  
miLan

Avem acum televizoare cu două ecrane, Hisense ULED XD

1 post in this topic

Hisense-ULED-XD-653x408.jpg

 

Dacă auziți de un televizor cu două ecrane, care este primul lucru care vă trece prin minte? Un televizor cu un ecran suplimentar pe spate, în așa fel încât două persoane să se poată uita la conținut diferit pe aceeași unitate? Eh, la CES 2019 Hisense a prezentat ceva complet diferit, dar care tot poate fi numit un televizor cu două ecrane.

Tehnologia ULED XD reprezintă o încercare de a stratifica două ecrane diferite cu scopul de a crea o imagine finală cu un nivel mai bun de calitate față de ce ar putea face doar unul dintre aceste ecrane. Mai exact, tehnologia presupune suprapunerea unui panou 4K RGBpeste un ecran 1080p alb-negru (cu nuanțe de gri dacă vreți să fim exacți), în spatele acestuia aflându-se tradiționala iluminare LED.

Ideea de bază este cea că ecranul alb-negru va fi responsabil pentru redarea mai eficientă a iluminării față de ce ar putea pe cont propriu ecranul RGB. Acesta va putea bloca mai mult din lumina LED-urilor din spate atunci când se încearcă redarea culorilor întunecate și a negrului perfect mult râvnit de producătorii de televizoare. Un televizorul echipat cu tehnologia ULED XD prezentat la CES 2019 avea o putere de iluminare de 2900 nits, ceea ce însemnă că este capabil să redea și lumină foarte multă, având ceea ce Hisense consideră a fi cea mai mare rază dinamică văzută până acum la un LCD.

Nu au fost oferite detalii despre ce preț ar putea avea un astfel de televizor, doar că va fi disponibil în China pe parcursul acestui an. Mai multe detalii vor sosi în următoarele luni.

 

zonait.tv

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.