Jump to content
Sign in to follow this  
miLan

[News] Iată cum arată aliaţii şi inamicii din Metro Exodus

Recommended Posts

Metro Exodus

 

 

Înainte de trecerea în noul an, Deep Silver şi studioul 4A Games au oferit o selecţie nouă de imagini din Metro Exodus, ce înfăţişează atât unele dintre personajele din joc, cât şi noi monştri mutanţi. Acestea sunt disponibile în galeria de mai jos.

În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova şi să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieţi.

Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă ameninţările faunei mutante, protagoniştii vor avea de înfruntat condiţiile meteo potrivnice, precum şi ciclul noapte-zi dinamic. Acţiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promiţând şi implementarea celor patru anotimpuri.

Metro Exous va folosi tehnologiile NVIDIA RTX (ray tracing în timp real), Hairworks şi Advanced PhysX pentru implementarea unor efecte grafice precum ambient occlusion sau iluminare globală.

Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

 

Metro ExodusMetro ExodusMetro ExodusMetro Exodus

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...