Sign in to follow this  
miLan

Interzicerea Huawei este luată în considerare și în România

1 post in this topic

img

 

De câteva luni tot persistă suspiciunea că marea companie de telecomunicații Huawei ar fi implicată în acte de spionaj, în favoarea guvernului Chinez. Mai multe națiuni au început să investigheze acuzațiile, chiar să recomande evitarea hardware-ului său. Iar săptămâna aceasta suspiciunea a fost ridicată și în România.

Partidul Național Liberal și-a anunțat intenția de a iniția o procedură prin care implicarea companiei Huawei la dezvoltarea infrastructurii de comunicații a țării să fie blocată. O investigație va urma, dar până la acel punct se dorește ca Huwei să nu aibă posibilitatea de a își vinde tehnologia 5G pe teritoriul României. Compania are în acest moment dreptul să participe la licitațiile publice pentru construirea infrastructurii naționale de tele-comunicații.

Pe lângă suspiciunile ce tot persistă, a mai fost adus ca factor de motivare și parteneriatul pe care îl avem cu NATO și SUA. În acest moment mai multe națiuni membre ale tratatului Atlanticului de Nord încearcă să se distanțeze de companie, așa că această decizie ar fi în concordanță cu restul organizației.

Demersul efectiv de a interzice componentele pentru infrastructură de telecomunicații produse de Huawei încă nu a început. Fără îndoială vom afla mai multe detalii despre această situație pe parcursul următoarelor săptămâni.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.