Sign in to follow this  
miLan

[News]Halo: The Master Chief Collection va fi lansat şi pentru PC

1 post in this topic

halo-mcc-pc.jpg?height=360&width=640

 

Microsoft îşi continuă campania de revitalizare a segmentul de gaming pe PC al companiei, confirmând că studioul 343 Industries urmează să lanseze întregul pachet Halo: The Master Chief Collection, disponibil exclusiv pe Xbox One până acum, şi pentru PC-urile echipate cu Windows 10.

De asemenea, Halo: The Master Chief Collection urmează să primească încă un joc bonus – Halo: Reach –, remasterizarea acestuia urmând să fie adăugată, contra cost, pentru toţi cei care deţin colecţia originală pe Xbox One. Mai mult, această ediţie, remasterizată pentru a rula în rezoluţie 4K cu 60 de cadre pe secundă, va fi inclusă în abonamentul Xbox Game Pass, posesorii unei astfel de subscripţii urmând să o primească gratuit.

Lucrurile vor sta un pic diferit în privinţa apariţiei Halo: The Master Chief Collection pe PC. Astfel, producătorii au decis să lanseze titlurile Halo incluse în etape, în ordinea cronologică a poveştii din serie: pentru început, Halo: Reach va fi primul joc din colecţie ce va fi disponibil şi pe PC, acesta urmând să fie succedat de apariţiile treptate ale Halo: Combat Evolved (în ediţia remasterizată Anniversary), Halo 2 (în ediţia remasterizată Anniversary), Halo 3, Halo 3: ODST (campania) şi Halo 4.

Pentru realizarea versiunilor de PC ale jocurilor incluse în Halo: The Master Chief Collection, 343 Industries a lucrat alături de studiourile Splash Damage şi Ruffian, noile ediţii urmând să fie adaptate cum se cuvine pentru această platformă, cu suport pentru ajustarea FOV-ului, monitoare ultra-wide şi alte asemenea setări specifice.

Jocurile din colecţia Halo: The Master Chief Collection vor fi lansate pentru PC treptat, începând cu Halo: Reach, atât prin Windows Store (Windows 10), cât şi prin intermediul Steam.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.