Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Ronaldo și Coentrao s-au antrenat separat cu două zile înainte de meciul cu Napoli

Recommended Posts

DXYckJm.jpg

 

Cristiano Ronaldo, uşor accidentat, și Fabio Coentrao au lipsit de la antrenamentele lui Zinedine Zidane și s-au pregătit separat, a anunţat clubul spaniol, cu două zile înaintea meciului de miercuri de pe teren propriu cu Napoli, din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

 

Cei doi s-au antrenat separat de colegii săi de la Real Madrid, lucru despre care site-ul oficial a scris fără a da mai multe detalii. ''Cristiano Ronaldo şi Fabio Coentrao s-au antrenat în interiorul centrului de antrenament'', a scris clubul madrilen pe site-ul său oficial.

 

Potrivit cotidianului sportiv madrilen As, Ronaldo acuză o lovitură primită la nivelul gambei piciorului drept în meciul câştigat sâmbătă în La Liga în faţa Osasunei (3-1).

 

Ziarul precizează totuşi că portughezul, cvadruplu câştigător al Balonului de Aur, ar urma, în principiu, să reia antrenamentul marţi şi să fie titular miercuri.

 

Dacă va juca, Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, cu 96 de goluri marcate (dintre care unul în turul preliminar), va avea oportunitatea să se apropie de cifra mitică de 100 de goluri în proba-regină europeană.

A doua zi de la revenirea sa în echipă, galezul Gareth Bale s-a antrenat normal luni şi este de văzut dacă antrenorul Zinedine Zidane va risca incluzându-l în formaţie miercuri, după aproape trei luni fără competiţie (accidentare la o gleznă).

 

Real Madrid, campioana Europei en titre, întâlneşte echipa italiană Napoli miercuri seară, pe Santiago Bernabeu, cu gândul la victorie, pentru a avea un ascendent înaintea returului, programat pe 7 martie în ambianţa fierbinte de pe stadionul San Paolo din Napoli.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...