Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

E30

Premierele săptămânii 5-11 septembrie 2014. Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend

Recommended Posts

Vineri debutează iureşul de premiere cinematografice ale lunii septembrie, cu trei premiere în program. Avem SF distopic, thriller/dramă de familie şi revenirea în atenţie a lui Dan Piţa.


 


 


 


 


1.Darul lui Jonas/The Giver


 


the-giver-290116l.jpg


 


Un film care îi are pe afiş pe Jeff Bridges şi Meryl Streep nu poate decât să ne atragă atenţia. Aşa stau lucrurile şi cu The Giver, ecranizarea unui roman popul@r publicat în 1993, despre o lume a viitorului în care umanitatea scapă de haos prin sacrificarea unora dintre cele mai "umane" aspecte ale societăţii. Ceea ce pare iniţial o utopie, o societate perfectă, se dovedeşte treptat a fi o distopie, un sistem social gata să se năruie din cauza unor decizii nefericite ale liderilor săi. În centrul atenţiei se află tânărul actor australian Brenton Thwaites, în rolul lui Jonas, pe umerii căruia cade sarcina de a salva caracterul uman al semenilor săi. Sunt toate şansele ca Thwates, văzut anul acesta în Maleficent, horror-ul Oculus şi SF-ul lansat la Sundance The Signal, să devină un nume important la Hollywood în următorul deceniu.


 


 


2. Captiv/The Captive


 


the-captive-166420l.jpg


 


Rareori filme de gen sunt selectate în competiţia festivalului de la Cannes, dar iată că producţia semnată de canadianul Atom Egoyan a trecut de dificilele criterii de selecţie ale festivalului. Despre filmul său Egoyan a spus că îi va reinventa cariera lui Ryan Reynolds, actorul intrat într-un con de umbră după ce filmul său Green Lantern nu s-a bucurat de succesul aşteptat de studiourile de producţie. Reynolds este Matthew, un tată de familie care încă încearcă să-şi refacă viaţa după după ce fiica sa Cassandra a fost răpită în urmă cu opt ani de zile. Când o imagine a fetei apare în timmpul investigaţiei unui caz de pedofilie, Matthew este convins că fiica lui încă trăieşte şi începe o investigaţie pe cont propriu, disperat să-şi răscumpere greşelile din trecut.


 


 


3. Kyra Kyralina


 


kyra-kyralina-900646l.jpg


 


Cel mai recent proiect proiect al lui Dan Piţa, după un deceniu în care nu a lansat decât repede dispărutul de pe ecrane Ceva bun de la viaţă, Kyra Kyralina ne poartă la începutul secolului 20, în încercarea de a aduce pe ecran lumea exotică imaginată de scriitorul Panait Istrati în nuvela sa omonimă. În centrul atenţiei este Dragomir (interpretat de Ştefan Iancu în copilărie şi de Corneliu Ulici la maturitate), martorul încercărilor disperate ale mamei şi surorii sale, personajele titulare, de a face familia să supravieţuiască. Filmul, despre care producătorii spun că „aduce pe marile ecrane atmosfera magică întâlnită în O mie şi una de nopţi", o descoperă pe Iulia Cârstea, unul dintre cele mai cunoscute modele de origine română în Statele Unite, aici la primul rol într-un lungmetraj.


 


Sursa: eGaming


Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...