Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

AdriaN

Alexa vrea un meci special pentru Cisovsky: ”Adunăm toți foștii colegi, să simtă sprijinul nostru”

Recommended Posts

6mIes9H.jpg

 

Dan Alexa, antrenorul lui ACS Poli, și fost coleg de echipă la formația bănățeană cu Marian Cisovsky, a anunțat că e decis să se implice activ în sprijinirea fundașului slovac, bolnav de o boală necruțătoare, scleroză laterală amitrofică, numită și boala Lou Gehrig, aceeași de care suferă și celebrul om de știință Stephen Hawking.

Alexa a fost primul dintr-un lung șir de foști colegi și colaboratori ai lui Marian Cisovsky la Timișoara, care i-a transmis sprijinul său în momentul în care a aflat de problemele slovacului. Antrenorul timișorenilor l-a îmbărbătat pe Cisovsky și a anunțat că a vorbit deja cu el la telefon. Totodată, Alexa vrea să organizeze un meci pentru slovac, la care să ia parte toți foștii componenți ai echipei din perioada 2008-2011, în care Ciso a evoluat la Poli.

 

”Am primit foarte multe telefoane, ieri am reuşit să vorbesc şi cu Ciso. Vreau să-i transmit încă o dată să fie puternic… E cutremurător ce se întâmplă, mă bucură sprijinul de care are parte. Am vorbit cu foştii mei colegi. Toată lumea vrea să facă un meci pentru el. Tocmai ca să simtă sprijinul nostru. Cred că ar fi o idee excepţională. Ar fi frumos să facem un astfel de meci cu toţii împreună. Nu mai contează cine vine. Are nevoie de orice sprijin moral. E o boală cruntă.

Nu o spun pentru că e situaţia asta, Cisovsky e unul dintre cei mai buni jucători cu care am jucat şi un băiat de mare caracter. Am înţeles că din ianuarie s-a descoperit boala, a fost ca o lovitură… Un om care n-a deranjat pe nimeni, o familie superbă, are doi băieţi. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi să fie puternic. Am înţeles că e hotărât să lupte până la capăt”, a declarat Dan Alexa, citat de Prosport. ”Chirurgul” a cerut și sprijinul galeriei alb-violete pentru această partidă.

 

Alexa a venit la conferința de presă premergătoare partidei cu Unirea Târlungeni, din liga secundă, într-un tricou cu mesajul ”Alături de Ciso”. Același tricou îl vor purta și jucătorii lui ACS Poli la meciul cu Târlungeni, de sâmbătă, 23 mai, de la ora 11:00, disputat în deplasare, în play-off-ul Seriei a II-a a Ligii 2. Echipa bănățeană este deja promovată în Liga 1.

Colegii lui Dan Alexa și ai lui Cisovsky i-au transmis deja acestuia sprijinul lor, prin intermediul paginii de Facebook a ofițerului de presă a clubului bănățean, Levente Balint. Gigel Bucur, Pedro Taborda și Srgian Luchin sunt câțiva dintre cei care i-au transmis mesaje de încurajare fotbalistului lui Viktoria Plzen.

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...