Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Luis Enrique - Gâlcă este şi duelul antrenorilor într-o formă fizică de invidiat. Ce scriu spaniolii

Recommended Posts

4Z0gIhT.jpg
 

Luis Enrique şi Constantin Gâlcă vor fi din nou adversari în această seară, în turul optimilor de finală din Cupa Spaniei, care va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:30. Înaintea unui nou derby dintre Barcelona şi Espanyol, cotidianul Marca le-a dedicat celor doi tehnicieni un articol în care îi elogiază pentru modul în care se menţin într-o formă fizică de invidiat.

 

"Luis Enrique şi Gâlcă au ajutat la schimbarea imaginii pe care mulţi oameni o au în privinţa antrenorilor de fotbal. Nu doar că sunt tineri, dar sunt şi nişte apariţii atletice. Din punct de vedere fizic, sunt la fel de pregătiţi ca jucătorii lor. Vârsta nu reprezintă o barieră pentru a rămâne nişte sportivi, deşi nu mai trăiesc din această activitate, ci din cunoştinţele lor fotbalistice", scrie Marca.

 

Sursa citată menţionează că, deşi s-a retras din 2004, antrenorul Barcelonei rămâne un atlet desăvârşit, capabil să-şi provoace elevii la orice exerciţiu.

 

Mai mult decât atât, Luis Enrique a participat la Maratonul din New York, Maratonul din Amsterdan, dar şi la Marathon des Sables (Maratonul Nisipurilor), o cursă de 6 zile, desfăşurată pe o distanţă de 251 km.

 

În acelaşi timp, antrenorul de 45 de ani a luat parte la un concurs Ironman, care combină înotul cu ciclismul şi atletismul, şi a practicat chiar şi surfingul.

De cealaltă parte, Gâlcă nu se poate lăuda cu un palmares la fel de important ca al adversarului său, dar reuşeşte să se menţină într-o formă fizică excelentă, menţionează sursa citată.

Fostul antrenor al Stelei s-a schimbat foarte puţin faţă de perioada în care evolua pentru Espanyol, secretele sale fiind exerciţiile la sală, alergările zilnice şi alimentaţia sănătoasă.

 

"Antrenorul lui Espanyol, conştient de importanţa unei alimentaţii sănătoase, dedică cel puţin 40 de minute pe zi alergării şi petrece mult timp la sală. Nu ridică greutăţi mari, ci doar pentru tonificare, lucrează mai mult muşchii abdominali şi face în special exerciţii pentru elasticitate", precizează Marca.

 

Concluzia este că cei doi tehnicieni reuşesc să-şi păstreze "fizicul şi calităţile prin care s-au evidenţiat ca fotbalişti, cheia fiind pasiunea lor pentru sport".

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...