Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Moraru vrea să listeze Rapidul la bursă. E pe cale să-l scoată din insolvență

Recommended Posts

uIZA290.jpg
 

Rapid București este pe cale să devină primul club din România listat la bursă. Patronul Valerii Moraru se ocupă de demersurile pentru a scoate clubul din insolvență până în vară, deși societatea ar putea fi listată chiar și în actuala stare, prin sistemul alternativ de tranzacționare AERO.

 

Rapid a avut 4 patroni, până în acest moment. George Copos a fost primul om de afaceri privat care a deținut clubul. Timp de 20 de ani a fost Copos în fruntea clubului giuleștean, cu o mică întrerupere de aproximativ 4 luni, în care iordanianul Fathi Taher a figurat drept acționarul principal.

În 2013, după intrarea în insolvență, fostul vicepremier i-a cedat întregul pachet de acțiuni lui Adrian Zamfir, care l-a deținut timp de un an, împreună cu asociatul său, Nicolae Cristescu.

 

Din 2014, patronul Rapidului este Valerii Moraru. La un an și și jumătate distanță, omul de afaceri moldovean încă mai încearcă să scoată clubul din insolvență și are ca termen vara lui 2016.

Surse apropiate de formația "feroviară" spun că, odată cu listarea la bursă, va exista și o majorare de capital la formația giuleșteană. Moraru nu va figura drept creditor, iar banii investiți până în acest moment vor merge în acțiuni.

 

4 companii sunt interesate să investească la Rapid și cer documente și informații de la club, pentru a se pune la punct în vederea colaborării.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...