Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Adrian Mutu negociază cu Rapid. Ce îi oferă giuleştenii

Recommended Posts

yQi5WDB.jpg
 

Adrian Mutu ar putea reveni în fotbalul românesc, dar în liga secundă. "Briliantul" negociază cu Rapid și sunt șanse destul de bune ca cele două părți să ajungă la un acord.

 

După despărțirea de indienii de la Pune City, Mutu vrea neapărat să își găsească o echipă la care să evolueze pentru a reintra în cărți pentru Euro 2016. S-a vorbit despre tatonări cu Pandurii și, mai nou, cu Viitorul, însă acum a apărut o altă variantă: Rapid.

 

Deși formația e în liga secundă, atacantul de 37 de ani vrea să își facă ieșirea din fotbal de la o echipă cu tradiție. Mutu e convins că Rapidul poate promova, iar acest lucru ar putea cântări decisiv în decizia lui.

Fotbalistul nu cere o sumă uriașă pentru a evolua în Giulești, iar sursele Digi Sport au aflat că giuleştenii i-ar oferi 4000 de euro/lună și 60000 de euro primă de promovare. Valerii Moraru înțelege că o astfel de mutare ar însemna o lovitură de imagine și pare tentat să facă un efort financiar pentru ca mutarea să se concretizeze. Cele două părți se vor întâlni și în zilele următoare pentru a mai discuta pe marginea viitoarei colaborări.

 

"Este adevărat că sunt discuţii, dar încă suntem departe de a ajunge la un acord", a declarat pentru Digi Sport o persoană implicată în negocierile dintre Adrian Mutu şi Rapid.

 

O problemă care ar putea sta în calea mutării e reprezentată de disponibilitatea lui Iordănescu de a selecta un fotbalist din liga secundă pentru turneul final. Mutu vrea neapărat să evolueze la Euro şi pare dispus la orice sacrificiu pentru a-şi atinge obiectivul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...