Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Dan Petrescu încă nu și-a antrenat noile vedete: "E peste ce m-am așteptat, sumele sunt exagerate"

Recommended Posts

8ELMLAs.jpg
 

Jiangsu Suning, echipa antrenată de Dan Petrescu, a făcut două dintre cele mai scumpe 3 transferuri din această iarnă, aducându-i pe brazilienii

Ramires (28 de milioane de euro) și Alex Teixeira (50 de milioane de euro). Ultimul este, de altfel, cel mai scump fotbalist transferat vreodată în Asia.

Tehnicianul român s-a arătat surprins de sumele imense cheltuite, mai nou, de echipele din China și spune că până și clubul său putea cumpăra chiar și 10 jucători, cu banii cheltuiți pe cei doi sud-americani.

 

Încă nu a apucat să îi antreneze pe cei abia transferați, dar spune că a mai antrenat jucători de valoare. De asemenea, vrea să discute și cu Mircea Lucescu, cel care l-a lansat în fotbalul mare pe Alex Teixeira.

 

"Nu am avut timp să-i antrenez pe jucătorii aduși, Ramires a venit doar de două zile si jucătorul australian (n.r. Trent Sainsbury, adus pentru un milion de euro de la Zwolle) de 3 zile. Am înțeles că azi (n.r. joi) au semnat doi jucători. Secundul nostru e la Londra, am înțeles că s-au rezolvat și normal că abia aștept să-i antrenez", a declarat Dan Petrescu, vineri dimineață, la revenirea în România.

 

"Încă nu am apucat să vorbesc cu Mircea Lucescu de Alex Teixeira. Am discutat doar de Luiz Adriano. Nu am avut timp să vorbesc, o voi face când o să aibă timp, că am înțeles că e putin răcit. O să vorbesc cu domnul Lucescu mai mult, pentru că îl știe foarte bine", a adăugat tehnicianul român de la Jiangsu Suning.

 

"Am mai antrenat jucători de valoare, nu e prima dată. Am avut peste tot, și la Dinamo Moscova. Dacă sunt buni și vor juca pentru echipă, va fi bine pentru mine, dar, sigur, una e realitatea la Șahtior și alta la Jiangsu", a mai spus Dan Petrescu.

"Echipele din China tot investesc. Este foarte mult, peste ce m-aș fi așteptat vreodată. Mi se par sume exagerate, nu știu dacă se merită acești bani. Cu acești bani, clubul nostru putea să cumpere vreo 10 jucători, dar dacă așa au vrut ei, așa au gândit ei și le-a plăcut, e OK", a mai precizat Dan Petrescu.

 

Campionatul din China a dominat această perioadă de mercato. A transferat mai mult decât La Liga și Bundesliga, pe sume imense.

Recordul celui mai scump fotbalist transferat în Asia putea fi bătut încă o dată, însă Chelsea a refuzat o altă ofertă exorbitantă din partea echipei lui Dan Petrescu, pentru brazilianul Oscar.

 

3 trofee majore are Dan Petrescu în cariera de antrenor: titlul în Liga 1 cu Unirea Urziceni (2009), Supercupa României cu ASA Tg. Mureș (2015) și Cupa Chinei cu Juangsu (2015). A mai ocupat primul loc în a doua ligă din Rusia, alături de Kuban Krasnodar (2010).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...