Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Răsturnare de situaţie în cazul folosirii numelui "Steaua" de către Becali? Documentul apărut pe site-ul Ministerului Justiţiei

Recommended Posts

Ms72Ywq.jpg

 

Motivarea sentinţei instanţei (aceasta s-a pronunţat în noiembrie 2015, însă motivarea a apărut abia luna aceasta), în care se specifică faptul că formaţia de fotbal nu poate folosi numele "Steaua" este contrazisă de o altă decizie apărută pe site-ul oficial al Ministerului Justiţie. În mai anul acesta, o reclamaţie făcută de CSA "Steaua Bucureşti" a fost soluţionată diferit: astfel, Becali ar putea avea voie să utilizeze numele "Steaua" (din noul sezon, fiind sigur că nu riscă nimic, patronul echipei de fotbal a schimbat denumirea din "FCSB" în "FC Steaua". 

 

Concret, solicitarea Armatei este respinsă, soluţia fiind explicată pe scurt.

 

"Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei (n.r.CSA Steaua Bucureşti) privind constatarea încălcării drepturilor la marcă prin folosirea în activitatea sa a semnului "Steaua", cererea privind modificarea numelui comercial înregistrat la ONRC şi în asociaţiile şi federaţiile sportive şi cererea în contrafacere cu privire la mărcile reclamantei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică", se arată în hotărârea apărută pe just.ro.

 

1b9RRwzg.png

 

Motivarea sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea clubului de fotbal Steaua de a anula marca "Steaua", aflată în posesia Armatei, a devenit publică, la aproximativ nouă luni de la sentinţă.

 

Conflictul dintre Becali şi MApN este departe să se încheie, lucrurile fiind extrem de întortocheate şi clare doar pentru specialişti, care se ocupă în mod curent de astfel de speţe.

 

Conform unor documente prezentate astăzi de ProSport, Tribunalul Bucureşti, prin vocea judecătorului Laura-Elena Pleşa, arată faptul că Becali a cerut permisiunea Armatei să folosească numele. Neprimind-o, a înregistrat "cu rea-credinţă" numele "FC Steaua", susţine judecătoarea. Astfel denumirea actuală a echipei (până anul trecut formaţia de fotbal se numea FCSB), nu ar fi legală, Armata fiind singura îndreptăţită să folosească numele "Steaua" sau "Steaua Bucureşti"

 

Îţi prezentăm motivarea sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea FCSB de a anula marca „Steaua“, aflată în posesia Armatei.

 

„În condiţiile în care Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti deţinea încă din anul 1996 dreptul legitim asupra mărcii care conţinea elementul verbal Steaua Bucureşti, iar în ceea ce priveşte sigla, era titulara mărcii notorii (a cărei anulare se solicită), în contextul în care FCSB a solicitat acordul de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti pentru a îşi înregistra marca 61735, iar aceasta nu i l-a acordat, ulterior reieşind că FCSB a depus cu rea-credinţă marca la înregistrare şi a fost anulată printr-o decizie a ICCJ, reiese concluzia că Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a fost şi este singura care deţine un drept legitim asupra numelor Steaua Bucureşti,

 

Steaua şi asupra siglei ce face obiectul mărcii nr. 72827“, se arată în documentele prezentate de ProSport, instanţa făcând totodată o altă precizare importantă: Armata "a fost şi este singura care deţine drept legitim asupra numelor Steaua, Steaua Bucureşti şi asupra siglei".

 

Becali a explicat vineri, în direct la Digi Sport, că pe adresa sa a venit o adresă, de la Registrul Comerţului, care îi permite să folosească numele "Steaua". În acelaşi timp, patronul a negat că ar exista o hotărâre judecătorească care să îi interzică folosirea numelui.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...