Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Witsel îi forțează mâna lui Lucescu pentru a pleca la Juve: ”N-a vrut să joace cu Lokomotiv”

Recommended Posts

I385xxE.jpg

 

Mircea Lucescu a debutat în campionatul Rusiei cu o remiză, 0-0, acasă, cu Lokomotiv Moscova. Printre motivele semieșecului pe banca lui Zenit se numără și faptul că Hulk, golgheterul echipei, a plecat în China, la Shanghai SIPG, dar și faptul că celălalt star al echipei, belgianul Axel Witsel, a refuzat să intre în teren din startul partidei.

 

Mijlocașul de 27 de ani este dorit de Juventus, care îl vede drept cel mai potrivit înlocuitor al lui Paul Pogba, al cărui transfer la Manchester United este inevitabil. Ca atare, belgianul forțează mâna celor de la Zenit, pentru a fi lăsat să plece în Serie A.

 

A dezvăluit-o chiar Mircea Lucescu, aseară, la finalul partidei din etapa inaugurală din Rusia.

 

”Vrea să plece. Nu a vrut să joace cu Lokomotiv, pentru a nu risca o accidentare. Însă am ajuns într-un punct în care a trebuit să-l bag, pentru că aveam nevoie de el. Dar reafirm că Witsel îşi doreşte să plece”, a spus Il Luce, care l-a trimis, totuși, în teren, pe belgian, dar abia în minutul 60, în locul lui Yusupov.

 

Motivul pentru care belgianul îi forțează mâna echipei din Sankt Petersburg este că Juve este dispusă să plătească doar 18 milioane de euro, în timp ce Zenit vrea 25 de milioane pentru mijlocașul de 27 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...