Jump to content

ArSsurA

Members
  • Content Count

    2,005
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    13

Everything posted by ArSsurA

  1. Timp de 34 ore aveți posibilitatea să descărcați action-adventure-ul Avalanche Studios, Mad Max, la jumătate de preț de pe Steam! Mad Max a fost lansat pe PC, PlayStation 4 și Xbox One la începutul lui septembrie, iar în jocul open-world, obiectivul lui Max este să-și construiască o mașină nouă, pe cea veche a pierzând-o, alături de familie, în urma unui jaf. Acțiunea are loc într-o lume post-apocaliptică predominată de lupte și curse de mașini.
  2. Ubisoft a confirmat luna trecută că Watch Dogs 2 va fi lansat cel mai târziu în luna martie 2017, conform raportului fiscal, iar astăzi aflăm că viitorul titlu va avea suport pentru DirectX 12. Ubisoft și AMD au anunțat acest aspect săptămâna trecută, iar pentru compania de hardware este încă o captură importantă, după ce majoritatea titlurilor DirectX 12 care au fost și vor fi lansate în acest an sunt create în colaborare cu ei. Ce este interesant este că primul Watch Dogs a fost dezvoltat în colaborare cu Nvidia, dar astfel de situații au mai fost, cea mai recentă fiind ultimele două jocuri Tomb Raider, dar în direcția opusă. Watch Dogs nu a fost nici pe departe la fel de apreciat precum GTA V, pe care Ubisoft dorea să îl detroneze, dar vânzările au fost solide.
  3. Telltalte Games va lansa al doilea episod, intitulat Give No Shelter, pentru The Walking Dead: Michonne, pe 29 martie. După cum se întâmplă cu majoritatea titlurilor Telltalte, și acesta va apărea pe toate marile sisteme: PC, PS4, Xbox One, PS3, Xbox 360, Android și iOS. După ce săptămâna trecută a fost prezentat un trailer care evidenția dilemele morale prin care au trecut jucătorii în primul episod, astăzi vedem un clip cu viitoarele evenimente. Studioul a dezvăluit recent că al treilea sezon din seria principală a jocului omonim va debuta în acest an. The Walking Dead: Michonne este disponibil pe Steam.
  4. Zvonurile despre PlayStation 4K se întețesc, dat fiind că Wall Street Journal a oferit noi informații cu privire la viitoarea consolă a companiei Sony. Ziarul american declară că PlayStation 4K (intitulată și PlayStation 4.5) va fi dezvăluit înainte de 1 octombrie, pentru a genera și mai mult hype pentru PlayStation VR, care va fi lansat în luna respectivă. Conform publicației, PS4K va fi capabil de „grafică ultra-high resolution” și va atrage gamerii „care sunt capabili să plătească pentru o platformă mai puternică, care este capabilă și de experiență Virtual Reality”. Posesorii lui PS4 nu vor fi uitațim dat fiind că „cele două sisteme vor avea același catalog de jocuri”. Ca urmare, sunt mari șanse ca același titlu să aibă două detalii grafice diferite pe cele două console. Trebuie spus că, în ciuda numelui, șansele ca PS4K să redea jocuri la rezoluție nativă 4K sunt complet fantasmice, după cum a subliniat și Digital Foundry. Cel mai probabil, PS4K va avea output 4K pentru conținut video, iar în cazul jocurilor se va folosi upscale de la 1080p la 4K, dar întrebarea este dacă imaginea va fi suficient de curată. Altminteri, puterea hardware va fi superioară, dar nici pe departe suficientă pentru jocuri „cu adevărat” 4K. După ce Sony a vândut 40 milioane de console PS4, un nou sistem gaming după doar 4 ani de la lansarea originalului ar putea supăra fanii. Este adevărat că, cel mai probabil, PS4 nu va fi abandonat, dar ca același joc să aibă grafică superioară pe PS4K nu va fi digerat de posesorii lui PS4.
  5. După ce, săptămâna trecută, zvonurile afirmau că Sony lucrează la PlayStation 4.5 (sau PlayStation 4K, după cum este numit de alte surse), Digital Foundry a verificat independent existența acestei console. Nu doar atât, dar această publicație a prezentat primele informații tehnice, iar ele sunt impresionante. Sony a produs deja primele prototipuri ale lui PlayStation 4K, care va fi semnificativ mai puternic decât PS4. Totuși, subliniază DF, șansele ca viitoarea consolă să fie suficient de puternică pentru a prezenta același nivel de detaliu din cele mai impresionante jocuri PS4 în rezoluție 4K este complet fantezist. Pe partea tehnică, AMD va livra un nou APU creat pe procedeul 14nm FinFET. PS4 are de asemenea un APU creat de AMD, dar creat pe 28nm, și limitat la 1,6GHz. Deși avansul tehnologic va putea fi simțit (în teorie, micșoarea tranzistorilor ar aduce performanță dublă dintr-un chip de asemenea dimensiuni), este imposibil ca un APU, care integrează CPU și GPU, să aibă puterea necesară pentru jocuri 4K. Este adevărat că AMD va lansa în acest an noua serie de soluții de procesare Zen, care va include și modele APU, dar compania a afirmat anul trecut că sporul de performanță va fi de 40% în raport cu precedenta generație, număr departe de a fi suficient pentru 4K. De asemenea, 4K necesită calcularea de patru ori mai mulți pixeli decât 1080p. Cuplând această cerință cu faptul că PS4 are echivalentul puterii unui GPU AMD HD 7870, Sony ar avea nevoie de vârful de gamă al viitoarelor plăci grafice Polaris create de AMD. Complet nearealist, atât tehnic, cât și monetar. PlayStation 4K va fi fără niciun dubiu mai puternic decât PS4, dar pentru a fi capabil de rezoluție 4K, ar însemna ca prețul să fie prohibitiv, un mare NU! în ce privește consolele, și ca soluția grafică să fie separată de procesor, ce ar crește simțitor dimensiunile unității.
  6. Naughty Dog va lansa Uncharted 4: A Thief’s End din 10 mai în exclusivitate pe PlayStation 4. Iată cel mai nou, scurt, trailer CG intitulat ‘Heads or Tails’:
  7. Eu il am cumparat original, asa e cel mai frumos de jucat. Legat de intrebarea ta, eGaming nu ofera suport pirateriei asa ca imi pare rau nu te pot ajuta. (oricum habar n-aveam ).
  8. Numele jocului: UFC 2 Descriere: EA SPORTS™ UFC® 2 inoveaza genul simulatoarelor de lupte pe consolele PS4 si Xbox One prin ani###### si asemanari uluitoare ale jucatorilor, prin introducerea noului Knockout Physics System, precum si prin elementele autentice simulate in gameplay. Toti luptatorii sunt invitati inapoi in Octagon™ pentru a trai experienta unica a luptei. De la walkout la knockout, EA SPORTS UFC 2 garanteaza o experienta autentica si plina de adrenalina. Knockout Physics System Un nou sistem revolutionar pentru simularea reactiilor la lovituri, realiste din punct de vedere fizic, alaturi de sistemul de knockout, garanteaza cele mai autentice si satisfacatoare KO-uri. Fiecare knockout este unic, asa cum este si satisfactia de a termina lupta. Lupte dinamice Pentru prima data in orice joc MMA vei putea controla independent luptatorii, in orice situatie. Interactiunea simultana dintre doi luptatori aduce jocul la viata, intr-un mod variat si dinamic. Next-Level Submissions Surprinde-ti adversarul cu un flying armbar din apucare, sau cu o tranzitie rapida de la knee bar la heel hook. Adaugarea submission-urilor in picioare si a celor in serie duce grappling-ul din UFC 2 la un nou nivel. Defensiva de top Nu poti dobori un luptator pe care nu il poti lovi. Controlul superior asupra miscarii capului luptatorului tau iti permite sa eviti loviturile cu o fluiditate incredibila. In plus, producatorii au introdus un sistem imbunatatit de blocare si parare, pentru a-ti oferi posibilitatea de a te apara de cele mai devastatoare atacuri ale adversarului tau. GRAFICA ULTRA-DETALIATA SI LISTA DE LUPTATORI LA UN NIVEL FARA PRECEDENT Cea mai mare selectie de luptatori UFC 2 ofera cea mai consistenta lista de luptatori din orice simulator de lupte. Jocul aduce in prim-plan nu doar cele mai mari vedete MMA, ci si luptatori noi care si-au demonstrat potentialul. Intra in Octagon alaturi de fosti si actuali atleti UFC si de legende MMA. Si poate vei avea parte si de cateva surprize… Asemanare izbitoare si ani###### la realism maxim Noul sistem de modelare faciala, introducerea sistemului de animatie a parului pe baza legilor fizicii, precum si deformarile realiste la impact contribuie la o experienta de joc cu adevarat autentica. Miile de ani###### de lupta si miscarile-semnatura garanteaza individualizarea personalitatii starurilor MMA din UFC 2. UN MOD DE JOC PENTRU ORICE FAN AL LUPTELOR Autenticitate si complexitate in Modul Cariera Scopul tau poate fi sa devii cel mai bun luptator de pe planeta sau prima luptatoare intrata in UFC Hall of Fame – indiferent de ce iti propui, detii control total asupra carierei tale in UFC 2. Noul sistem Training Camp presupune un echilibru atent intre dezvoltarea abilitatilor luptatorului tau si riscul de accidentare. Pe parcursul carierei vor avea loc evenimente importante, care vor tensiona atmosfera si vor creste miza in Octagon. UFC Ultimate Team Creeaza-ti propria echipa, for###### din pana la cinci luptatori, cu ajutorul optiunilor de personalizare din UFC 2. Concureaza in competitii online si offline pentru a-ti dezvolta luptatorii si castiga monede care ofera acces la pachete de obiecte speciale, pe care le poti utiliza pentru a crea cea mai exploziva echipa din UFC. Modul KO In modul KO nu mai ai grija grappling-ului, asa ca poti dezlantui loviturile de pumni, picioare, genunchi si coate in acest mod extrem de dinamic; modul KO este perfect pentru orice fan care isi doreste doar lupta pura impotriva prietenilor. Regulile sunt simple: lupta nu se incheie pana cand cineva ramane definitiv la podea! Creeaza evenimente personalizate Iti poti organiza propriile meciuri, exact asa cum iti doresti. Alege dintre sute de artisti ai artelor martiale mixte, arene faimoase, arbitri autentici si optiuni personalizate de lupta, apoi condu intregul eveniment pana la final si asigura-te ca rezultatele sunt pe masura asteptarilor. Evenimente LIVE Anticipeaza. Lupta. Castiga. Alege jucatorii care vor castiga meciurile din evenimentele UFC viitoare, apoi indeplineste previziunile in Octagonul UFC 2. Castiga recompense in-game si urca in clasamentele celui mai intens joc fantasy de pronostic pe care l-ai incercat vreodata. Creeaza un luptator Sistemul de creare a luptatorilor din UFC 2 duce personalizarea la urmatorul nivel, multumita optiunilor de modelare faciala detaliata, creatiei de tatuaje si, pentru prima data, abilitatii de a crea luptatori de sex feminin. Jucatorii pot incarca imaginea propriei fete in joc, prin intermediul optiunii GameFace… pentru ca apoi sa o "retuseze" in Octagon. PE DRUMUL CATRE GLORIE IN MMA Grapple Assist Stapanirea artei grappling-ului poate intimida pe oricine, dar multumita noului sistem de afisaj din UFC 2, totul a devenit mult mai usor. Indiciile vizuale ii ajuta pe jucatori sa faca tranzitiile, submissions, takedowns si multe altele, toate in timp real. Astfel, oricine poate castiga orice lupta, la nivel pro. Modul de antrenament Intra in Practice Mode, care iti ofera acces la un mediu de lupta fara consecinte, conceput special pentru a-ti permite sa te obisnuiesti cu tehnicile elementare – lovituri, grappling, clinch-work – totul in propriul tau ritm, inainte de a-ti incerca puterile in competitiile reale. Skill Challenges UFC 2 ofera douasprezece noi mini-jocuri ce le permit jucatorilor sa invete si sa se perfectioneze in disciplinele stand-up, clinch si ground. Pe ce console se joaca: PS4, XboxOne Trailer:
  9. Numele jocului: FIFA 2016 Descriere: FIFA 16 aduce inovatie pe intreaga suprafata a terenului de joc pentru a oferi o experienta fotbalistica echilibrata, autentica si captivanta, care iti va permite sa joci asa cum iti doresti si sa concurezi la un nivel superior. Gratie noilor caracteristici de gameplay, FIFA 16 ofera siguranta in aparare (Confidence in Defending), control la mijlocul terenului (Control in Midfield) si posibilitatea sa creezi mai multe momente de magie (Moments of Magic). Noii fani ai francizei sau jucatorii experimentati care isi doresc sa-si imbunatateasca jocul vor avea sansa sa concureze la un nivel superior prin intermediul Fifa Trainer. Inovatie pe tot terenul. Noi modalitati de joc. Concurenta la nivel superior. Play Beautiful in FIFA 16. Defensive Agility O serie de 25 de caracteristici care vin in ajutorul fundasilor agili aflati fata in fata cu atacantii adversi. Fundasii vor inchide spatiile si vor schimba directia de alergare facand pasi laterali, echilibrand astfel situatiile de 1-la-1. Timpul de accelerare si libertatea de miscare a fundasilor le vor permite acestora sa ramana in apropierea atacantilor adversi. Defend as a Unit Bazeaza-te pe coechipierii tai care vor inchide spatiile in momentul in care incerci sa blochezi atacantul advers. Noul AI defensiv ii va ajuta pe fundasi sa constientizeze mai bine situatiile periculoase analizand pozitia balonului si a adversarilor. Coechipierii tai se vor retrage pentru a bloca atacuri sofisticate si pentru a inchide unghiurile de atac. New Tackling Fundamentals Noul sistem de tackling introduce o serie de optiuni care te vor ajuta sa reintri in posesia balonului. Acest nou sistem vine cu o serie de tackling-uri noi, Fake Tackles, In Air Standing Tackles si Full Body Tackles. Tackling-urile sunt recompensate in FIFA 16. Passing With Purpose FIFA 16 introduce un sistem revolutionar de pase. Ofera pase precise, in profunzime, pentru coechipierii tai din atac. Prin intermediul noii mecanici poti trimite pase catre coechipierii aflati in spatii inguste, pentru a deschide noi optiuni de atac. Caracteristica Passing with Purpose este un raspuns la Interception Intelligence si ofera o experienta fotbalistica autentica de risc/recompensa in ceea ce priveste circulatia balonului. No Touch Dribbling Lionel Messi a fost analizat folosind un sistem de motion capture pentru a crea un sistem revolutionar de dribbling care le va oferi jucatorilor libertatea de a decide cum si cand sa atinga mingea. Acum poti lansa mingea sa se plimbe pentru a castiga timp, pentru a face o fenta sau pentru a depasi un fundas asa cum o face Messi cand este in forma maxima. Castiga timp folosind sistemul No Touch Dribbling pentru a le permite coechipierilor sa sprinteze, pentru a controla tempo-ul jocului, pentru a prinde pe picior gresit un fundas si pentru a crea momente de magie. Acest sistem va revolutiona situatiile de 1-la-1 si le va oferi jucatorilor mai multe optiuni in atac. Women’s National Teams – Pentru prima data intr-un joc Fifa, vei putea concura folosind una dintre cele mai bune 12 selectionate de fotbal feminin si vei putea juca intr-unul din modurile online sau offline. Am construit ani###### si modele 3D unice folosind cele mai bune jucatoare din echipa nationala a Statelor Unite ale Americii. Echipele nationale feminine pot fi folosite in modurile Kick Off, Offline Tournament si Online Friendly Matches. Cerinte de sistem: Configuratie minima: SO: Windows 7/8/8.1 - 64-Bit Procesor: Intel Core i3-2100 @ 3.1GHz (sau echivalent AMD Phenom 7950 Quad-Core, AMD Athlon II X4 620) Memorie: 4 GB RAM Hard Disk: 15 GB spatiu liber Placa video: NVIDIA GTX 650, ATI Radeon HD 5770 DirectX: Versiunea 11 Multiplayer pe un singur sistem: 2-4 jucatori + 1 tastatura pe un PC Periferice: tastatura, mouse, gamepad Dual Analogue, casca VOIP Configuratie recomandata: SO: Windows 8/8.1/10 - 64-Bit Procesor: Intel i5-2550K @ 3.40GHz (sau echivalent AMD FX-6350 Six-Core) Memorie: 8 GB RAM Hard Disk: 15 GB spatiu liber Placa video: NVIDIA GTX 460, ATI Radeon HD 6870 DirectX: Versiunea 11 Multiplayer pe un singur sistem: 2-4 jucatori + 1 tastatura pe un PC Periferice: tastatura, mouse, gamepad Dual Analogue, casca VOIP Trailer:
  10. Publicația Techradar declară că Grand Theft Auto VI este deja în producție, conform unei surse de încredere din interiorul studioului Rockstar Games. Pe moment, Rockstar nu a decis locația în care se va desfășura acțiunea. Dată fiind complexitatea seriei, este greu de crezut că dezvăluirea jocului, cu atât mai puțin prezentarea informațiilor oficiale, va veni mai devreme de 2017, cu o posibilă lansare în 2018. Grand Theft Auto V a fost lansat în 2013 pe Old Gen și doi ani mai târziu pe PC și Current Gen Consoles, iar succesul financiar a fost incontestabil: 60 milioane de exemplare au fost livrate. Ca urmare, o continuare poate fi doar o mină de aur, de unde și decizia studioului de a lăsa deoparte un ipotecit Red Dead Redemption 2 sau LA Noire 2. GTA V este disponibil pe Steam, cu discont temporar de 33%.
  11. Numele Jocului: WWE2k16 Descriere: WWE2k16 este un joc de tip fighting lansat de 2K Games la data de 10/30/2015 pt consolele Xbox One & PS4, urmand abia pe 10 martie a fii lansat pe platforma PC. Poti sa iti creezi propriul "Superstar" si sa incepi o noua cariera ca si Amator in industria WWE.Vei incepe in NXT iar usor, usor vei avansa pana la Monday Night Raw ( cel mai vizionat show al WWE ), cand ai ajuns la acest esalon, poti incepe rivalitati, poti deveni BabyFace sau HEEL, poti interveni in meciuri si bineinteles poti castiga centura WWE World Heavyweight.In acelasi timp ai posibilitatea de a deveni o legenda, intrand in Hall of Fame prin mai multe variante, aici depinde de tine ce varianta alegi si ce tip de Superstar vrei sa fii, unul huiduit sau aclamat de public. Daca nu iti va placea atat de mult MyCareer poti oricand sa intri in WWE Universe si sa fii un fel de General Manager, tu programezi meciuri si bineinteles tot tu le poti juca, tu alegi campionii, tu alegi rivalitatile. Cerinte de sistem: Recomandat: OtS: Windows 7 sau 8 pe 64 biti CPU: Intel Core i5 3550 sau AMD FX 8150 RAM: 8GB Video: GeForce GTX 660 sau RAdeon HD 7850 cu 2GB VRAM Trailer:
  12. Homefront: The Revolution va fi lansat de Deep Silver din 17 mai în Statele Unite și din 20 mai în Europa și restul lumii, pe Xbox One, PlayStation 4 și PC, iar versiuni pentru Mac și Linux se află, de asemenea, în dezvoltare. Iată cel mai nou trailer intitulat ‘Guerrilla Warfare 101’:
  13. Cel mai nou update pentru Street Fighter V va fi lansat în două tranșe, săptămâna viitoare, a anunțat Capcom. Prima parte va fi lansată pe 28 martie și va introduce în joc “Challenge Mode” – o opțiune rematch online, un battle lounge îmbunătățit și probleme corectate, iar din 30 martie va fi adăugat un nou personaj: Alex. Street Fighter V este disponibil pe PlayStation 4 și PC.
  14. Tripwire Interactive pune la bătaie jocul de acțiune Red Orchestra 2: Heroes of Stalingrad with Rising Storm la un preț cu 75% mai mic, pe Steam. Pe lângă jocul original, la preț redus sunt disponibile și RO2 with Rising Storm – RO 2 Digital Deluxe Edition sau upgrade la Digital Deluxe.
  15. TT Fusion va lansa LEGO Star Wars: The Force Awakens pe 28 iunie pentru PC, PS4, Xbox One, PS3 și Xbox 360, iar acest titlu se anunță a fi cel mai ambițios din întregul CV al studioului specializat în adaptarea interactivă a creațiilor cinematografice. Povestea va prezenta evenimentele din filmul Star Wars: The Force Awakens, dar și evenimente adiacente, precum aventurile lui Han Solo, misiunile lui Poe după povestea originală, pățaniile prin care a trecut C-3PO, sau ascensiunea lui Lor San Tekka. În ce privește gameplay-ul, va exista o mare diversitate, după cum TT Fusion ne-a obișnuit cu majoritatea titlurilor LEGO, de la acțiune la nivelul solului, lupte aeriene, curse sau puzzles. De asemenea, sunt promise diverse posibilități de a duce la bun sfârșit misiunile.
  16. Team Secret a luat decizia de a-i scoate din echipă de Dota 2 pe danezul Rasmus „MiSeRy” Filipsen și pe Aliwi „w33” Omar. Ei vor fi înlocuiți de fostul jucător al Secret, Artour „Arteezy” Babaev și de Saahil „UNiVeRsE” Arora, care a jucat pentru Evil Geniuses timp de trei ani, până ieri. Foarte probabil că rezultatul de la Dota Pit League Season 4 a fost factorul care a contribuit într-un mod decisiv la luarea acestei decizii. Asta deși, cu puțin timp înainte de DotaPit Season 4, Team Secret obținuse primul loc la Shanghai Major, o competiție mult mai importantă. Ce-i drept, nici rezultatele de dinainte de Shanghai Major nu au fost strălucite. Acum rămâne de văzut dacă noua formulă va juca mai bine decât cea veche. De exemplu, schimbările din toamna anului trecut aduse la scurt timp după The International 5 au dus la scăderea performanțelor. Rasmus „MiSeRy” Filipsen de exemplu, a fost adus de la Cloud9 imediat după TI5, iar Aliwi „w33” Omar de la 4 Clover & Lepricon.
  17. Telltale Games a oferit noi informații despre The Walking Dead: Season 3 într-un interviu acordat publicației Mashable. Studioul a dezvăluit că jocul episodic va debuta în acest an, prin unul sau mai multe capitole. Platformele gaming pe care va apărea titlul nu au fost menționate, dar PC, PS4, Xbox One și dispozitivele mobile sunt ca și confirmate, iar PS3 și Xbox One sunt în cărți. Jucătorii sunt invitați să aibă grijă de salvările lor, care vor fi folosite la începutul seriei, dar studioul promite și o soluție inovativă pentru continuarea progresului, care pare a fi un serviciu Cloud, unde se pot alege alegerile narative care li se potrivesc. The Walking Dead: Season 3 va fi dezvăluit la Comic-Con 2016.
  18. 2K Games și Turtle Rock Studios pun la bătaie Evolve la un preț cu 75% mai ieftin pe Steam! Timp de 33 de ore jocul original, Evolve Digital Deluxe (include Evolve și Evolve Hunting Season Pass) și Evolve PC Monster Race (includes Evolve, Evolve: Hunting Season 1, Evolve: Hunting Season 2 și Four Monster Skins) alături de câteva DLC-uri (inclusiv Season Pass) sunt la reducere!
  19. Crystal Dynamics a anunțat data de lansare a ultimului DLC programat pentru Rise of the Tomb Raider. Cold Darkness Awakened va fi lansat pe 29 martie, el costând 9,99€ de sine stătător, dar fiind inclus în Season Pass. Pachetul va aduce un nou mod de joc survival, într-o regiune siberiană, în care Lara trebuie să supraviețuiască valurilor de zombies, care își fac pentru prima dată prezența în acest joc. Rise of the Tomb Raider este disponibil pe Steam și Xbox One, cu versiunea PS4 venind în această toamnă.
  20. From Software a publicat trailer-ul oficial de lansare pentru Dark Souls III: Dark Souls III va fi lansat pe PlayStation 4, Xbox One și PC din 12 aprilie în Statele Unite și Europa.
  21. Overkill Software încearcă să aducă tot mai mulți jucători într-unul dintre deja cele mai popu.lare titluri FPS multiplayer co-op de pe Steam, Payday 2. Payday 2 este gratuit de jucat până la sfârșitul lunii, timp în care el, precum și toate DLC (un fleac, 39 la număr), inclusiv cele mai recente, sunt disponibile cu discount de 75%. Jocul poate fi abordat fie ca un FPS cu valuri de inamici sau stealth, ultima variantă ținând și de calitatea coechipierilor. Misiunile au rejucabilitate ridicată, prin evenimentele aleatorii care pot ajuta sau îngreuna jafurile. Pagina Steam este aceasta : http://store.steampowered.com/agecheck/app/218620/
  22. Sincer.. nu l-am suportat niciodata.Vreau sa il vad antrenand o echipa de jos.. sa vedem daca mai e atat de mare ca antrenor, mie mi se pare un oportunist si doar norocul a fost sa ia cred ca cea mai buna echipa a Barcelonei din istorie si le-a spus doar sa paseze, la fel si cu Bayern.. la ce jucatori are normal ca are avans de nu stiu cate puncte fata de locul 2.
  23. Mereu a fost asa... dar faza e ca, cu toate ca se fac magarii totusi uite unde a ajuns Juve anul trecut si asa in general.. de-a lungul anilor echipele italiene au cam dominat europa. Macar la astia exista dreptate... la noi se fura puncte pe nesimtite si cu toate astea toata lumea se face ca ploua.
×
×
  • Create New...