Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

Marci

Ronaldo, pentru prima oară adversar al lui Sir Alex după plecarea de pe Old Trafford

Recommended Posts

caseta-real.jpg?height=259&width=293

 


Cristiano Ronaldo se reîntâlneşte pentru prima dată din postura de adversar cu Alex Ferguson, managerul pe care îl numeşte "tată".

Cei doi antrenori, Mourinho şi Ferguson, se reîntâlnesc după patru ani
"Real - Manchester United e un meci mai atractiv decât Barcelona - Manchester United. Va fi un meci de neuitat, la fel ca precedenta «dublă» de acum 10 ani". E declaraţia lui Sir Alex Ferguson, managerul "diavolilor", înainte de unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon din Liga Campionilor. O partidă care pune faţă în faţă cea mai valoroasă echipă din lume, United, cotată la trei miliarde de dolari, şi formaţia cu cele mai mari încasări din lume, Real, cu venituri de 560 de milioane de euro în sezonul trecut.

Real a plătit 95 de milioane de euro
Însă nu cifrele impresionante ale celor două echipe atrag, ci poveştile din spatele "dublei" din optimile Ligii, o reeditare a sfertului din urmă cu zece ani, pe care Real l-a câştigat cu scorul general de 6-5, la capătul a două manşe superbe. În prim-plan va fi portughezul Cristiano Ronaldo (28 de ani), golgheterul lui Real care a devenit cel mai scump jucător din istorie după ce madrilenii au plătit "diavolilor" 95 de milioane de euro în 2009. "E o adevărată bestie care se hrăneşte cu slăbiciunile adversarilor. E un jucător fenomenal", a spus Gary Neville, fost coleg la Manchester cu Ronaldo între 2003 şi 2009. Considerat "copilul" lui Ferguson, CR7 a câştigat trei titluri de campion, o Cupă a Angliei şi Liga Campionilor cu United. "Nu o să neg niciodată, Ferguson m-a ajutat să devin ce sunt acum", a spus portughezul, care a reuşit 118 goluri în 292 de meciuri pentru United, despre managerul scoţian.

Mourinho conduce confruntările directe cu Ferguson
O altă perspectivă din care poate fi privit meciul din această seară este cea a duelului dintre Jose Mourinho şi Sir Alex Ferguson, doi dintre cei mai titraţi manageri din ultimii 20 de ani. Considerat unul dintre principalii favoriţi pentru postul de manager al lui Manchester United după retragerea scoţianului de 71 de ani, Mourinho l-a învins de şase ori în 15 meciuri pe Ferguson, inclusiv în drumul spre câştigarea Ligii Campionilor din 2004 cu Porto şi în finala Cupei Angliei din 2007. Ultimul duel dintre cei doi antrenori a avut loc în 2009, când United a eliminat-o pe Inter în optimile Ligii, scor 2-0, după golurile lui Ronaldo şi Vidic, una dintre cele trei victorii ale scoţianului în faţa lui "The Special One".

Întâlnire între golgheterii Realului
După hat-trick-ul din weekend reuşit în meciul cu Sevilla, scor 4-1, Cristiano Ronaldo a urcat pe locul şase în topul marcatorilor din istoria lui Real Madrid, cu 182 de goluri. "Vreau să devin golgheterul lui Real", a declarat ieri Ronaldo, cu ocazia unei reuniuni a clubului madrilen, la care au participat foste glorii ale echipei, precum Pirri, Butragueno sau Paco Gento. Golgheterul all-time al Realului e Raul Gonzalez, cu 323 de goluri.

 

Sursa: www.prosport.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dar ce gol a dat cocalaru :O A sarit 5 metri :)) Cam astea sunt fazele care il caracterizeaza pe el. Frumoasa detenta... Ce-i al lui e al lui.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...