Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

ferb_ferb

TUDOR SIŞU, ELIBERAT DEFINITIV!

Recommended Posts

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, eliberarea condiţionată a lui Tudor Sișu, după ce acesta a executat două treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de droguri. Decizia instanţei este definitivă. Pe 16 aprilie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au admis propunerea de eliberare condiţionată a lui Tudor Sişu, formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare al pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarul Bucureşti – Jilava. Sentinţa a fost contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti, care miercuri a respins recursul şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, astfel că Tudor Sişu urmează să fie eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce a executat două treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de droguri. Pe 22 octombrie 2012,Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Tudor Sişu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Tudor Sişu şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006.Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină. Sişu a mai fost închis pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc. El a fost arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliţia a prins doi traficanţi de stupefiante din Târgovişte şi a făcut o percheziţie în apartamentul lui. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai anul următor a fost din nou arestat. Pe 25 septembrie 2009, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Tudor Şisu într-un alt dosar, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

 

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=rhrm4UqjRjc

 

Sursa : Adevarul.ro

 

KeLLy : Ti-am adaugat eu sursa. De data aceasta primesti un avertisment, data viitoare warn up.

Share this post


Link to post
Share on other sites

sexy :) O piesa noua poate :

Share this post


Link to post
Share on other sites

In sfarsit... SIsu liber. Sper ca acum s-a potolit si o sa se apuce din nou de muzica pentru ca e pacat de el. Era preferatul meu pe vremuri. Chiar imi placea cum canta in La Familia si nu numai.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Oho , de cand asteptam momentul asta nu mai e nevoie sa merg pe strada si sa vad pancarde : SISU FREE ! , acum o sa vad GIGI FREE !.

 

Imi doresc din tot sufletul sa lase drogurile si sa isi continue munca fiindca el este unul dintre putini rapperi adevarati ai romaniei , pacat de La Familia ca s-a dus pe apa zambetei din cauza distrusului de Puya.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Oho , de cand asteptam momentul asta nu mai e nevoie sa merg pe strada si sa vad pancarde : SISU FREE ! , acum o sa vad GIGI FREE !. Imi doresc din tot sufletul sa lase drogurile si sa isi continue munca fiindca el este unul dintre putini rapperi adevarati ai romaniei , pacat de La Familia ca s-a dus pe apa zambetei din cauza distrusului de Puya.

 

Sa nu uitam ca acum e in Haarp Cord, ceea ce reprezinta un avantaj imens pentru proiectul botezat de Cedry2k, Sisu, Dragonu' si Pacha Man :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Momentul asteptat de toti ascultatorii de hip-hop din Romania in sfarsit a venit: SISU TUDOR LIBER! Debea astept piesele ce vor urma, mai ales cele din Haarp Cord.

 

P.S.: Puya mereu mi s-a parut un fail de cantaret, fara suparare.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Doamne ajuta ca a iesit. Indiferent de om, nimeni nu cred ca si-ar dori sa stea la puscarie, dar daca se apuca de alte "alea", eu ce sa-i fac.. 

 

In sfarsit... SIsu liber. Sper ca acum s-a potolit si o sa se apuce din nou de muzica pentru ca e pacat de el. Era preferatul meu pe vremuri. Chiar imi placea cum canta in La Familia si nu numai.

 

In sfarsit.. Sisu liber. Am curaj sa bag mana in foc ca intr-un an se intoarce, pentru ca nu e genul de om care sa se lase de asa ceva. Se castiga bani frumosi si din alte ceva, fara sa fie mult de munca, nu neaparat din ce face el.

 

PS: ferb_ferb n-ai si tu o sursa ?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Doamne ajuta ca a iesit. Indiferent de om, nimeni nu cred ca si-ar dori sa stea la puscarie, dar daca se apuca de alte "alea", eu ce sa-i fac.. 

 

 

In sfarsit.. Sisu liber. Am curaj sa bag mana in foc ca intr-un an se intoarce, pentru ca nu e genul de om care sa se lase de asa ceva. Se castiga bani frumosi si din alte ceva, fara sa fie mult de munca, nu neaparat din ce face el.

 

PS: ferb_ferb n-ai si tu o sursa ?

 

Scuze, nu am stiut ca trebe neaparat sursa:D

 

Sursa!

Share this post


Link to post
Share on other sites

In sfarsit SISU LIBER , Asta e , un mare MC al Romaniei , Un mare RAPER ! 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...