AdriaN 1,822 Posted 26 May, 2016 Universitatea Cluj a trecut prin momente grele în acest an, dar joi a primit o veste bună, reușind să "dribleze" iar falimentul. Tribunalul Botoșani a decis să respingă cererile venite din partea fostului antrenor Ionel Ganea, dar și a altor foști jucători, după cum scrie actualdecluj.ro. Un nou termen în privința falimentului este fixat pentru data de 5 septembrie 2016. Până atunci, Universitatea, aflată în insolvență, ar putea scăpa de probleme, deoarece sunt șanse mari ca pachetul majoritar de acțiuni să fie cumpărat de italienii de la Nilor Group, care s-au ocupat de organizarea ultimelor meciuri. "E un nou termen, continuăm acum negocierile cu Nilor și sper să fie totul în regulă. Există șanse ca preluarea să se facă. Sper să ajute și jucătorii pe plan sportiv, e foarte important să nu retrogradeze", a spus Marieta Anastasescu, administratotul judiciar al clubului. Aflată pe locul 4 în play-out, Universitatea Cluj joacă un meci crucial în lupta pentru evitarea retrogradării, sâmbătă, pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare. Etapa a 9-a "U" Cluj - Satu MareVâlcea - TărlungeniPâncota - Reşiţa Etapa a 10-a (ultima) Reşiţa - VâlceaSatu Mare - PâncotaTărlungeni - "U" Cluj Sursa : www.digisport.ro Share this post Link to post Share on other sites