Jump to content
Sign in to follow this  
AdriaN

Mutu a vorbit despre plecarea lui Rotariu şi a lămurit lucrurile în privinţa relaţiei cu Negoiţă

Recommended Posts

yi0i1DCg.jpg

 

Adrian Mutu s-a declarat optimist în privinţa viitorului lui Dinamo în ciuda campaniei modeste de transferuri din această iarnă a "câinilor", care n-au adus încă pe nimeni şi au pierdut jucători importanţi, precum Valentin Lazăr şi Harlem Gnohere.

 

Directorul general al trupei din Ştefan cel Mare a negat că ar fi tentat să plece din cauza faptului că nu a reuşit să realizeze transferurile dorite.

 

"Nu sunt tensiuni între mine şi Negoiţă, lucrurile merg OK. Sunt acum cu băieţii de la scouting, căutăm jucători pentru transferuri la Dinamo. Vom decide în aceste zile pe cine aducem. Vrem să facem cât mai puţine transferuri, dar importante, ca să aducem valoare echipei. Steaua s-a mişcat bine, acum să vedem şi câţi vor da randamentul aşteptat de Reghecampf.

 

Nu m-a interesat că Gnohere a plecat la Steaua, eu l-aş fi vândut vara trecută pe o sumă foarte mare. Când a aflat că a fost contactat de Steaua, randamentul lui n-a mai fost acelaşi. Gândul lui era doar să plece la Steaua, noi i-am îndeplinit această dorinţă. Nu poţi să ţii un jucător care nu e cu gândul la Dinamo", a declarat Mutu pentru sport.ro.

 

"Oficialul" dinamovist a declarat închis capitolul plecări şi a anunţat preţul pentru care ar fi lăsat să plece Dorin Rotariu, fotbalist impresariat de Anamaria Prodan.

 

"Doar dacă vine Ana cu o ofertă de zece milioane pentru Rotariu, doar aşa mai pleacă un jucător în această iarnă", a mai spus Mutu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.digisport.ro

Link : http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/Mutu+a+anuntat+pretul+lui+Rotariu+Pleaca+doar+pentru+zece+milioa

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...