Jump to content
Sign in to follow this  
Nanak

Conducerea lui Arsenal, criticată după transferul lui Oxlade-Chamberlain? Mesajul lui Ramsey

Recommended Posts

59a9542b95f9cfa8fdd07b35

 

 

Arsenal şi-a dezamăgit din nou fanii în perioada de transferuri şi în startul acestui sezon, iar lucrurile au fost înrăutăţite şi mai mult de vânzarea lui Alex Oxlade-Chamberlain la Liverpool, în ultima zi de mercato.

 

Se pare că şi unii dintre jucătorii lui Arsene Wenger au ajuns la capătul răbdării în privinţa politicii clubului. Astfel, un mesaj publicat de Aaron Ramsey pe reţelele de socializare a fost interpretat ca o critică la adresa conducerii.

 

Galezul a publicat pe Instagram o fotografie în care apărea lângă Oxlade-Chamberlain, alături de un mesaj de despărţire, în care noul mijlocaş al "cormoranilor" a fost caracterizat drept "un mare jucător" şi o pierdere importantă pentru vestiarul "tunarilor" şi în care i se ura succes în noul capitol din carieră.

 

Ceea ce a atras atenţia a fost, însă, unul dintre hashtag-urile folosite de Ramsey: "shaaambles". Scris cu un singur "a", cuvântul înseamnă haos, confuzie, dezorganizare. De aici până la concluzia că totul este un mesaj de dezaprobare la adresa clubului.

 

Probabil speriat de anvergura luată de această poveste, Ramsey a revenit cu un mesaj pe Twitter, în care a precizat că "shaaambles" este doar o poreclă folosită în interiorul echipei la adresa lui Oxlade-Chamberlain.

 

Sursa: DIGI

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...