Sign in to follow this  
addonis

FCSB se refuză fără regrete! Rivalul care nu a avut nevoie de banii lui Becali și e fericit că le-a dat lovitura roș-albaștrilor

1 post in this topic

Derby-ul extrem de spectaculos dintre FCSB și Dinamo a încântat pe toată lumea și a trezit amintiri legate de o lovitură pe care patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a încercat să le-o dea cu scurt timp în urmă rivalilor de o viață. Dan Nistor, unul dintre marcatorii din duelul de duminică, a vorbit despre oferta pe care a avut-o de la FCSB și cum a refuzat să o trădeze pe Dinamo, în ciuda unui salariu atractiv pe care l-ar fi avut la formația antrenată de Nicolae Dică.

Becali a dezvăluit pentru Digi Sport, în noiembrie 2017, că a negociat "pe ascuns" cu Dan Nistor, căruia era gata să îi dea cel mai mare salariu din echipă, la egalitate cu Alibec, Budescu și Teixeira. Cu toate că patronul de la FCSB a spus că lucrurile s-au petrecut înainte ca mijlocașul să fie luat de Dan Petrescu la CFR, varianta fotbalistului e puțin diferită și spune că discuțiile se purtau în timp ce el era jucătorul clujenilor.

Dinamo Nistor oferta FCSB

Nistor (30 de ani) a preferat să revină la Dinamo, pe un salariu mai mic decât cel pe care l-ar fi putut primit la FCSB, iar acum, din postura de căpitan al "câinilor", a marcat un gol în cel mai spectaculos derby din ultimii ani.

"Toamna trecută, nu mai aveam treabă cu Dinamo, în sensul că eram jucătorul Clujului. Oferta era mai mult decât tentantă. Dar am zis: 'Nu!'. Am mulţumit, m-am simţit onorat de faptul că am fost dorit, însă n-am vrut să merg. A venit propunerea de la Dinamo, chiar dacă pe bani mai puţini, și am decis să mă întorc acasă. M-am simţit bine la Dinamo, sunt iubit şi n-o să trădez niciodată!", a spus Dan Nistor, potrivit Gazetei.

În toamna lui 2017, Becali remarca încă o dată valoarea lui Nistor, pe care spunea că era gata să îl ia, chiar dacă echipa sa avea 4 mijlocași pe acel post (Pintilii, Nedelcu, Filip și Ovidiu Popescu).

”Când l-au dat pe Nistor (n.r. cei de la Dinamo), eu două săptămâni am negociat pe ascuns și îi dădusem 15.000 de euro, eram dispus să îi dau 20.000 de euro, ca să vină. Am vrut să îl iau când l-a dat Dinamo. Era rezervă și voia să joace. Dădeam și bani să îl iau, dar Dan Petrescu s-a prins, l-a luat și l-a băgat să joace.

Cea mai mare greșeală a lor e cu Nistor. Aveam 4 mijlocași centrali și voiam să îl iau pe Nistor. Nu îți dai seama ce jucător e valoros?”, spunea, atunci, Gigi Becali.

În orice caz, nu a fost prima încercare a lui Becali de a-l aduce pe Dan Nistor la echipa sa. În primăvara lui 2013, când FCSB încă avea dreptul de a folosi numele Steaua și juca în Ghencea, omul de afaceri a vrut să îl transfere de la Pandurii. Pentru mutare, Becali era gata să plătească 500.000 de euro și să îl lase definitiv pe Mihai Răduț la gruparea gorjeană.

În cele din urmă, Nistor a ajuns în acea vară în Franța, la Evian, pentru 800.000 de euro.

Atunci, Becali spunea că Steaua "e ca o icoană, la care trebuie să vii în genunchi". Nistor îi oferea și în acel moment o replică fermă: "Eu, în genunchi la Steaua? Mai bine merg în altă parte, cu capul sus, așa cum e normal. Steaua e o echipă de fotbal, nu un târg de sclavi. Și da, și Steaua se poate refuza".

Declarația nu l-a deranjat pe patronul clubului bucureștean. Dimpotrivă, acesta a apreciat poziția mijlocașului: "Mi-a plăcut foarte mult Nistor. Are personalitate, eu mă supăram mai tare. Am exagerat, dar am vorbit simbolic. Am vrut să înțeleagă lumea ce înseamnă să vii la Steaua. Chiar mi-a plăcut ce a zis".

Sursa: digisport.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.