Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

alert

Steaua, încă o etapă cu porțile închise, dar va putea sărbători titlul alături de fani la ultima etapă

Recommended Posts

yI95dC7.jpg

Comisia de Disciplină a FRF a decis ca Steaua să mai fie sancționată cu disputarea încă unui meci cu porțile închise, dar roș-albaștrii vor termina sezonul din Liga 1 cu o reprezentație în fața propriilor fani.

Steaua s-a impus pe ”Cluj Arena”, în fața celor de la Universitatea, scor 0-1 (DETALII AICI și VIDEO) și și-a asigurat titlul 25. Fanii roș-albaștrilor au celebrat succesul prin a arunca cu petarde în teren în timpul partidei.

În aceste condiții, Comisia de Disciplină a FRF a decis ca Steaua să fie sancționată cu încă o etapă cu porțile închise, după ce gruparea din Ghencea mai primise o pedeapsă, după meciul cu FC Brașov. Atunci, roș-albaștrii au aflat că sunt obligați să joace două etape fără spectatori, cu Corona și cu Pandurii.

 

Astfel, meciul cu Oțelul, din ultima etapă, ar fi trebuit să se dispute tot fără public în tribune, ceea ce ar fi fost o adevărată lovitură pentru steliști care n-ar fi putut sărbători alături de fani titlul 25.

 

Numai că, potrivit regulamentelor în vigoare, sancțiunile s-au contopit în cazul Stelei, astfel că roș-albaștrii vor disputa doar meciul cu Pandurii, programat luni, 12 mai, de la ora 21:00 în Ghencea, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, cu tribunele închise.

 

Steliștii vor juca deci, în ultima rundă, a 34-a, cu spectatori în tribune, contra Oțelului, dar n-au stabilit încă dacă meciul se va juca pe Ghencea sau pe Arena Națională.

 

U Cluj, în ultima etapă fără fani în peluze

Și cei de la Universitatea Cluj au primit sancțiunea de a disputa o partidă pe propriul teren fără spectatori în peluze, din cauza comportamentului propriilor fani, care, de asemenea, au aruncat cu petarde în teren.

 

Astfel, pentru că au următoarele două partide în deplasare, ambele la Brașov (Corona și FC), ardelenii nu vor avea fani în peluze în ultima etapă a campionatului, cu Pandurii.

 

30.000 de lei este suma cu care au fost amendate ambele cluburi, Steaua și U Cluj, de către Comisia de Disciplină a FRF

 

Sursa : liga1.png

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...