Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

alert

Benfica n-a mai învins o echipă spaniolă de 14 meciuri! 10 statistici înainte de finala Europa League

Recommended Posts

UsSWrJq.jpg

Câștigătoarea UEFA Europa League din acest sezon se va decide miercuri seară, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.

 

Benfica și Sevilla se întâlnesc pe stadionul lui Juventus din Torino, în cea de-a 43-a finală din istoria celei de-a doua competiții ca importanță din cupele europene.

 

Cei doi tehnicieni au prefațat duelul. "Cred că niciuna dintre echipe nu se poate considera favorită, ambele au 50% șanse de câștig. Trebuie să fii foarte bun ca să joci finala și eu am un respect foarte mare pentru Sevilla", a declarat Jorge Jesus. Antrenorul Sevillei, Unai Emery, a avut un discurs asemănător:"Benfica are o echipă foarte bună. Nu sunt doar talentați, ci și foarte muncitori. Au o apărare puternică și este o plăcere să te uiți la meciurile lor".

 

Dacă Sevilla are o singură absență notabilă la meciul de miercuri -Jairo Samperio (suspendat), Benfica are nu mai puțin de trei titulari suspendați. Este vorba de Lazar Markovic, Enzo Perez șiEduardo Salvio. Sunt și doi accidentați: Silvio (Benfica) șiCristoforo (Sevilla).

 

TOP 10 STATISTICI ALE FINALEI

 

# singura "dublă" precedentă dintre cele două echipe a avut loc în runda preliminară a Cupei Campionilor Europeni, sezonul 1957/1958. Sevilla a învins cu 3-1 pe teren propriu și s-a calificat după 0-0 la Lisabona;

 

# Sevilla a jucat 16 meciuri contra echipelor portugheze în cupele europene, patru dintre ele în acest sezon. A fost 2-1 (deplasare) și 1-1 (acasă) cu Estoril Praia, în faza grupelor. În sferturi, andaluzii au trecut de FC Porto după 0-1 (VIDEO) și 4-1 (VIDEO). Opt victorii și trei remize au strâns cei de la Sevilla în fața echipelor lusitane;

 

# Benfica a jucat 22 de meciuri europene contra spaniolilor și a câștigat doar cinci dintre acestea, reușind alte șapte remize. "Vulturii" lui Jorge Jesus nu au mai învins echipele iberice de 14 meciuri, reușind doar șase remize în acest interval. Ultima lor victorie datează din 1982, când Benfica o elimina pe Real Betis!Totuși, singurele finale europene câștigate de Benfica au fost în fața adversarelor din Spania;

dnnn1NH.jpg

 

# Sevilla a câștigat ambele finale europene în care a jucat de-a lungul istoriei (ambele în UEFA Europa League), în vreme ce Benfica a pierdut toate cele șapte finale jucate de la triumful din Cupa Campionilor Europeni, din 1962. Benfica n-a câștigat niciodată UEL;

 

# 310 kilometri despart Lisabona de Sevilla. Drumul spre Italia va fi, astfel, ceva mai lung pentru portughezi. Delegația Benficăi va parcurge 1550 de kilometri până la Torino. În această ediție, Sevilla a marcat 22 de goluri în Europa League, iar Benfica 14, dar în mai puține meciuri;

 

# Benfica n-a pierdut niciun meci în această ediție de UEL, reușind șase victorii și două remize după faza grupelor UCL. Pentru Sevilla, finala va fi cel de-al 19-lea meci în cadrul competiției. Tot atât de multe meciuri au jucat finalista din 2010, Fulham, dar și învingătoarea din 2012, Atletico Madrid;

 

# doar trei echipe din istorie au câștigat de trei ori Cupa UEFA / Europa League: Juventus (1976/77, 1989/90, 1992/93), Internazionale Milano (1990/91, 1993/94, 1997/98) și Liverpool (1972/73, 1975/76, 2000/01). Sevilla a cucerit trofeul în 2006 și 2007;

 

# cu cinci goluri, francezul Kevin Gameiro este golgheterul Sevillei în UEL, dar Benfica are în lot cel mai prolific golgheter din cupele europene, rămas în competiții: Oscar Cardozo, cu 33 de goluri în 75 de meciuri. Cu 107 meciuri europene jucate în carieră, fundașul Luisao este cel mai experimentat fotbalist din cele două loturi;

 

# cinci jucători de la Benfica s-au mai întâlnit cu Sevilla, în campionatul Spaniei: Salvio (Atlético 2010–12), Rodrigo (Madrid 2009/10), Ezequiel Garay (Real Racing Club 2005–08 and 2008/09,  Real Madrid 2008–11), Guilherme Siqueira (Gránada CF 2010–13) și accidentatul Sílvio (Atlético 2010–13, RC Deportivo La Coruña 2013). Jose Antonio Reyes, fost jucător la Benfica, a fost coleg cu "vulturii" Salvio și Silvio, pe vremea când cei trei împărțeau vestiarul lui Atletico;

 

EvUXXFT.jpg

# Sevilla a disputat de patru ori lovituri de departajare în cupele europene, câștigând trei dintre loterii. Benfica, în schimb, are o victorie și o înfrângere la penalty-uri. Dacă finalele de Cupa UEFA au ajuns de cinci ori la loviturile de departajare, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în Europa League. Alte 4 finale au fost decise în prelungiri.

 

Finala Benfica - Sevilla se joacă miercuri, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO vor fi în timp real pewww.digisport.ro și pe adresa de mobil m.digisport.ro. 

 

Sursa : uel.png

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...